Primarul din Zăbrani, în conflict de interese de natură penală

Publicat de actualitati-arad in 20 Dec, 2016 | Parerea ta

marian-toader-300x230Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură penală în cazul lui Marian Toader, primar al comunei arădene Zăbrani.

Conform ANI, Marian Toader, în calitate de primar, „a promovat un proiect de hotărâre prin care a propus aprobarea unificării unei suprafeţe de teren aparţinând proprietăţii private a comunei şi o proprietate privată a SC Oil Distribution SRL, societate la care acesta deţine calitatea de asociat unic. Ulterior adoptării Hotărârii Consiliului local, între comuna Zăbrani şi SC Oil Distribution SRL, a fost încheiat Actul de alipire“.

Astfel, spun cei de la ANI, există indicii cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal.

Potrivit art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică“.

Anul acesta, în luna aprilie, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Marian Toader, primar al comunei arădene Zăbrani.

CITITI SI: Primarul din Zăbrani, în stare de incompatibilitate

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare