Primarul din Vârfurile, judecat pentru deturnare de fonduri

Publicat de actualitati-arad in 16 Sep, 2016 | Parerea ta

primar-radu-giurgeleaPrimarul comunei arădene Vârfurile, Radu-Tiberiu Giurgelea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.

„În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că în data de 11 mai 2012, inculpatul, în calitate de primar şi ordonator de credite al comunei Vârfurile, a dispus, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, efectuarea unui număr de nouă plăţi utilizând astfel, fără respectarea destinaţiei prevăzute legal, suma de 173.998,62 de lei din suma totală de 355.000 de lei, care fusese alocată comunei pentru plata unor arierate“, se menționează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpatului este în sumă de 173.998, 62 de lei, acesta fiind recuperat parţial astfel încât pentru diferenţa de 87.239,62 de lei, Serviciul fiscal Orăşenesc Sebiş s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare