UPDATE: Primarul din Curtici, în incompatibilitate. A fost administrator de firme

Publicat de actualitati-arad in 05 Feb, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrimarul oraşului Curtici, Nicolae Mihail Aniţei, a fost găsit în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că din 30 iunie 2008 şi până în 25 mai 2012 a fost şi administrator al mai multor societăţi comerciale.

Mandatul lui Nicolae Mihail Aniţei de primar al oraşului Curtici, judeţul Arad, a fost validat în 3 iunie 2008, acesta fiind în prezent la al doilea mandat consecutiv.

Într-un comunicat de presă remis, marți, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), se menționează că Aniţei a deţinut şi calitatea de administrator în cadrul SC Computer Voice Systems Romania SRL, în perioada 28 septembrie 1998 – 29 ianuarie 2010, SC MG Trading SRL, în perioada 21 februarie 2001 – 25 mai 2012 şi SC Magic-3 SRL, din 8 mai 1991 până în 17 decembrie 2008.

„Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003, funcţia de primar (…) este incompatibilă cu: (…) administrator sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale“, se arată într-un comunicat de presă de marţi al ANI.

Nicolae Mihail Aniţei a fost informat în 28 septembrie 2012 şi 7 decembrie 2012 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. În 27 decembrie 2012, Aniţei a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Aniţei poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

UPDATE:

Primarul oraşului arădean Curtici, Nicolae Aaniţei, afirmă că din punct de vedere legal a fost incompatibil, aşa cum a stabilit ANI, dar că nu a făcut afaceri cu statul prin intermediul firmelor sale, motiv pentru care “din punct de vedere moral” nu se consideră vinovat.

Nicolae Aaniţei, a declarat, marţi, că nu a decis încă dacă va contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii.

“Trebuie să mă clarific, pentru că din punct de vedere legal am fost incompatibil, dar din punct de vedere moral nu am greşit cu nimic. Firmele mele nu au făcut niciodată afaceri cu statul, fapt care reiese din contabilitate. Eu credeam că sunt incompatibil doar dacă am relaţii contractuale cu statul”, a declarat primarul din Curtici.
Potrivit lui Aniţei, 95 la sută din contractele firmelor pe care le deţine sunt cu parteneri din SUA cărora le livrează software pentru computere, iar restul activităţii este de alimentaţie publică.

“Eu cred că un primar bun este şi un om de afaceri bun. Firmele mele plătesc anual la buget taxe şi impozite în sumă de 500.000 de dolari. Acum nouă ani, am preluat Prmăria cu un milion de lei noi datorii, iar astăzi avem şase milioane de lei enonomii făcute în anii trecuţi şi suntem printre puţinele primării care nu au mărit taxele, neavând datorii”, a afirmat Aniţei.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare