Ziarul electronic al arădenilor

Primarul comunei Buteni: „Suntem într-o situaţie disperată”

Mircea Teodor Braiți, primarul comunei Buteni, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă la Consiliul Județean Arad, că se va ajunge în situația ca primăriile să nu poată cofinanța proiectele europene pe care le-au accesat, să se blocheze marile proiecte de dezvoltare și să se facă disponibilizări.

Primarul Mircea Teodor Braiți a subliniat faptul că dacă proiectul bugetului pe anul 2018 va fi votat în forma actuală, comuna Buteni va pierde în jur de 153.000 de euro!

„Suntem într-o situaţie disperată. De la începutul mandatului am făcut tot ce am putut pentru a dezvolta infrastructura comunei. Am depus spre finanțare 7 proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) şi 2 proiecte prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Chiar săptămâna aceasta a fost aprobat proiectul pentru extinderea reţelei de apă în comuna Buteni. Însă dacă ni se taie excedentul, adică localitățile care au excedent bugetar nu vor mai primi în anul 2018 sume din cotele defalcate din Taxa pe Valoare Adăugată, nu vom putea asigura cofinanţările pentru aceste proiecte.

Vom fi nevoiți să renunţăm la un proiect sau două sau să facem disponibilizări. Mi-am dorit să dezvoltăm zona, dar instabilitatea politică ne-a schimbat toate planurile”, a declarat Mircea Teodor Braiți.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

One Comment

  • Alex

    D-nul Cionca nu mai are niciun primar PNL?!D-nul primar de la Buteni să facă un comunicat de presă prin care aduca la cunostinta publicului larg ca a majorat impozitul cu 50% cu ajutorul PSD-ului.
    La Buteni nu conduce primarul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *