Primăria Arad: Salubritatea stradală, aprobată în CLM

Publicat de actualitati-arad in 14 Jun, 2017 | Parerea ta

Proiectul de hotărâre privind desemnarea serviciilor de salubritate stradală firmei S.C. RER Ecologic Service S.A. a fost supus votului consilierilor locali municipali, o condiție esențială în vederea semnării contractului de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad.

Cu 14 voturi pentru, 2 abțineri și 7 voturi împotrivă, proiectul de hotărâre a fost declarat aprobat, întrunind votul majorității consilierilor în funcție.

 „Spre deosebire de contractele de delegare a gestiunii serviciului public prin care se atribuie și bunuri aferente (imobile și/sau mobile), hotărârea adoptată astăzi vizează achiziția publică de servicii, fără ca operatorul să primească bunuri din patrimonial unității administrative teritoriale”, a explicat secretarul Lilioara Stepănescu.

De menționat că S.C. RER Ecologic Service Oradea a fost una dintre cele patru firme de salubritate care și-au manifestat interesul pentru serviciul scos la licitație de Primăria Municipiului Arad.

După organizarea procedurii de licitație deschisă în cadrul căreia nu s-a depus nicio ofertă conformă, s-a organizat negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț, conform prevederilor art.104 lit. a) din Legea nr.98/2016 privind  achizițiile publice pentru atribuirea contractului : „ Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii într-unul din următoarele cazuri:

Lit.a) dacă în cadrul unei proceduri de licitaţie deschisă ori licitaţie restrânsă organizate pentru achiziţia produselor, serviciilor sau lucrărilor respective nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau au fost depuse numai oferte/solicitări de participare neconforme, cu condiţia să nu se modifice în mod substanţial condiţiile iniţiale ale achiziţiei şi, la solicitarea Comisiei Europene, să fie transmis acesteia un raport”.

Durata contractului este până la 31.12.2017 inclusiv, cu posibilitatea de prelungire până la data de 30.04.2018 inclusiv, dacă vor existența resurse financiare rămase neexecutate din prezentul contract după data de 31.12.2017.

În cadrul contractului propus spre aprobare sunt incluse toate activităţile serviciului, după cum urmează:

măturat manual  străzi şi trotuare

măturat mecanic străzi şi trotuare

spălatul şi stropirea căilor publice

întreţinerea curăţeniei

golirea coşurilor de gunoi

răzuitul rigolelor

dezafectarea depunerilor  necontrolate de deşeuri pe domeniul public

încărcatul şi transportul deşeurilor stradale

curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice  şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei şi îngheţ .

Valoarea contractului până la 31.12.2017 inclusiv, este de 10.048.380 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 1.909.192,20 lei. În eventualitatea unor servicii suplimentare, valoarea maximă a contractului va ajunge la 13.397.840 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 2.545.589,60 lei.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare