Primăria Arad, obligată să plătească 350.000 lei unui tânăr accidentat

Publicat de actualitati-arad in 04 Feb, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrimăria Arad a fost obligată de Curtea de Apel Timişoara, printr-o sentinţă definitivă şi executorie, să plătească daune de peste 350.000 de lei unui tânăr care s-a accidentat pe un teren de fotbal, fiind lovit de o poartă din metal care s-a prăbuşit.

Incidentul pentru care Primăria Arad a fost chemată în instanţă a avut loc în vara anului 2011, când tânărul, acum în vârstă de 29 de ani, juca fotbal împreună cu un prieten pe un teren de sport din cartierul Aurel Vlaicu.

În timpul jocului, poarta metalică de pe teren, care nu era prinsă în pământ, s-a răsturnat peste tânăr, lovindu-l puternic la cap. El a fost în comă o perioadă, având o serie de leziuni: “traumatism cranio-facial forte, disjuncţie craniofacială cu fracturi de pereţi orbitari bilateral, fracturi maxilar bilateral, fracturi cominutive relief nazal, fractură mediosagitală maxilar superior, plagă palatinală, fractură os frontal, glob ocular stâng eviscerat, edeme şi echimoze faciale”.

Bărbatul a suferit câteva intervenţii chirurgicale de reconstrucţie a structurii osoase şi a feţei şi de înlocuire a globului ocular stâng cu o proteză oculară, însă a rămas cu cicatrice pe faţă.

Potrivit avocatului victimei, Curtea de Apel Timişoara a decis, în 23 ianuarie, ca Primăria Arad să îi plătească tânărului daune de peste 350.000 de lei, decizia fiind definitivă şi executorie.

“Decizia pronunţată este definitivă şi executorie, astfel că ar trebui pusă în executare de către muncipiul Arad. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, vom recurge la executarea silită şi vom recupera aceste daune morale în sumă de 350.000 de lei, daune materiale de 4.240 de lei şi alte cheltuieli de judecată”, a declarat, luni, avocatul victimei, Mihai Paşca.

Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Arad afirmă că terenul nu aparţine municipalităţii, astfel că vor ataca sentinţa cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
“Municipalitatea nu poate fi făcută responsabilă de acest accident întrucât acel spaţiu nu este administrat de Primărie nici ca teren şi nici ca bază sportivă şi nici nu apare în evidenţele de cadastru ale Primăriei. Este un teren proprietate a statului, aflat în zona de siguranţă a căii ferate”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Referitor la acest aspect, avocatul apărării afirmă că instanţa a considerat municipalitatea responsabilă pentru accident.

“Statul român, reprezentat în proces prin Ministerul Finanţelor şi ANAF, susţine că nu are în proprietate acest teren. Toate instituţiile pasează răspunderea de la una la alta. Cert este că judecătorii Curţii de Apel Timişoara au achiesat la opinia noastră că răspunderea aparţine municipalităţii, fiind un teren de agrement. Prin această hotărâre, nu se acordă doar daune unei victime, se mai sacţionează şi modul iresponsabil de administrare a domeniului public”, a declarat avocatul Mihai Paşca.

Potrivit Primăriei Arad, nu există nicio autorizaţie de construcţie pentru amenajarea terenului de fotbal pe care a avut loc accidentul.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare