Primăria Arad: Bulevardul Decebal, într-o nouă etapă de modernizare

Publicat de actualitati-arad in 20 Oct, 2017 | Parerea ta

Odată finalizate lucrările la nivelul infrastructurii, Primăria municipiului Arad anunţă că pe bulevardul Decebal vor începe lucrările de amenjare a spaţiului verde.

Începând de săptămâna viitoare va fi demarată operaţiunea de relocare a arborilor care sunt plantaţi acum pe această arteră din municipiu. În total un număr 67 de salcâmi urmează să fie replantaţi pe legătura rutieră Micălaca-Aradul Nou.

Graficul de lucrări „Refacere aliniament Bd. Decebal” este următorul:

În perioada 23.10 –  27.10. 2017 – sunt programate toaletări severe în vederea reducerii arborilor pentru relocare

Între 30.10 – 31.10 – se vor efectua gropi pentru relocarea arborilor de-a lungul legăturii rutiere Micălaca- Aradul Nou

În intervalul 1.11 – 3.11. 2017 – se vor reloca arborii de pe Bd. Decebal şi în paralel se vor planta arborii ornamentali cu flori de talia a II-a, Catalpa Bignonioides. Aceştia prezintă avantajul că sunt uşor de întreţinut şi nu vor constitui la maturitate un pericol în caz de fenomene extreme

Urmează ca în intervalul 6.11 – 10.11 să fie programate lucrări similare repetitive, având în vedere faptul că se vor reloca numai câte 5 arbori o dată.

Ţinem să precizăm că suprafaţa de spaţiu verde nu se va diminua. Dimpotrivă, noile alveole vor fi mai generoase decât cele de până acum, mai exact vor avea dimensiuni de 150cm X 150cm. În jurul copacilor va fi iarbă.

Ultima etapă de modernizare a Bulevardului Decebal este refacerea marcajului pentru parcarea paralel cu bordura.

Ultima investiţie care se va face în vederea modernizării bulevardului Decebal este achiziţionarea de grătare ornamentale care vor fi amplasate în jurul copacilor. Investiţia se va realiza din bugetul anului viitor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare