Presiune scăzută la apa potabilă. VEZI în ce cartiere din Arad

Publicat de actualitati-arad in 01 Aug, 2016 | Parerea ta

robinetPresiunea apei potabile la robinetele consumatorilor din mai multe zone din municipiul Arad va fi scăzută, din cauza unei avarii la o conductă.

Compania de Apă Arad a anunţat consumatorii că, marţi, 2 august, urmează să execute o serie de lucrări în vederea remedierii unei avarii apărute pe conducta DN 800 din zona Sere-Grădişte.

Conform Companiei de Apă Arad, termenul prevăzut pentru remediere este de 48 de ore, timp în care se va înregistra  presiune scăzută a apei potabile cu posibilitatea colorării acesteia, urmând să fie afectaţi consumatorii din cartierul Grădişte, de pe Calea 6 Vânători, dar și cei din cartierele Poltura, Aurel Vlaicu şi Confecţii.

„Pe această cale dorim să ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi şi să îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în condiţii normale în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada executării lucrărilor de remediere“, se menționează într-o informare a Companiei de Apă Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare