Premiu pentru compania Aradi Kamaraszinhaz

Publicat de actualitati-arad in 15 Apr, 2016 | Parerea ta

DSC_0013 (1)Spectacolul companiei de teatru maghiar arădean Aradi Kamaraszinhaz a obţinut premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice din Bacău.

Compania de Teatru Aradi Kamaraszinhaz a câştigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” din Bacău cu spectacolul Infantilităţi de Raymond Cousse, regizat de Erno Tapaszto, avându-l în rolul principal pe Lung Laszlo Zsolt.

Reprezentaţia a fost extrem de apreciată, până acum, în rândul criticilor de teatru, a participat la numeroase festivaluri din ţară şi din Ungaria şi a fost susţinută şi în sala de teatru a penitenciarului de maximă siguranţă, „Csillag”, din Szeged, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru THEALTER.

Invitaţia teatrului bacăuan din acest an vine după ce în anul 2013 trei premii din cinci posibile (printre care Marele Premiu şi Trofeul Gala Star) au fost obţinute de compania arădeană de teatru maghiar cu spectacolul “Decalogul după Hess” de Alina Nelega, în regia lui Erno Tapaszto, cu actorul Harsanyi Attila în rolul lui Rudolf Hess. Conform tradiţiei, numele lui Harsanyi Attila a fost înscris pe o stea de pe “Walk of Fame” din faţa teatrului.

În 2015 spectacolul “Sex, drugs, gods & rock’n’roll” al Companiei Aradi Kamaraszinhaz a fost invitat special al festivalului în secţiunea de Recitaluri extraordinare.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Aradi Kamaraszinhaz. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare