UPDATE Polițist local atacat la Primărie. Falcă și familia lui, înjurați și amenințați

Publicat de actualitati-arad in 14 Jul, 2017 | Parerea ta

Un polițist local, care își desfășoară activitatea la intrarea în Palatul Administrativ din Arad, unde este sediul Primăriei municipiului, a fost atacat de un bărbat care purta o mască asemănătoare celor purtate de cei din grupul Anonymous, atacatorul înjurând și amenințând pe primarul Gheorghe Falcă și familia acestuia.

„Guardul Poliției Locale Arad care își desfășoară activitatea la intrarea în Palatul Administrativ a fost atacat în dimineața zilei de 14 iulie, în jurul orei 5.00, de un bărbat care purta pe figură o mască a grupării internaționale de hackeri Anonymous și care, ulterior, a proferat o serie de injurii și amenințări la adresa primarului Aradului și a familiei acestuia.

În vârstă de 34 de ani, D.F. a năvălit pe platoul din fața Palatului Administrativ cu automobilul marca Audi A6 aparținând fostei sale soții. Cu masca pe figură, arădeanul a pătruns în incinta instituției, unde l-a bruscat pe angajatul Poliției Locale Arad și, ulterior, a fugit de la fața locului abandonând automobilul pe platoul din fața Primăriei“, se menționează într-un comunicat al Poliției Locale.

Incidentul a fost semnalat atât la numărul unic de urgență 112, cât și la numărul dispeceratului Poliției Locale Arad. Ulterior, automobilul a fost ridicat din fața Palatului Administrativ de angajații Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Arad și, mai apoi, transportat și depus la depozitul destinat autovehiculelor ridicate de pe raza municipiului, situat pe strada Dosoftei FN din cartierul Micălaca.

„În ceea ce îl privește pe atacator, acesta a fost identificat și urmează să dea socoteală pentru inexplicabilul său gest. În acest sens, Inspectoratul Județean de Poliție Arad a preluat cazul, în vederea continuării cercetărilor“, se mai arată în comunicatul de presă.

UPDATE

„Vineri, în jurul orei 10.30, bărbatul a revenit la Primăria Municipiului Arad, a pătruns din nou în holul instituţiei unde aruncat o plasă de culoare verde plină cu resturi menajere de hârtie.

La reacţia guardului Poliţiei Locale, bărbatul s-a urcat pe o bicicletă şi încercat să scape de urmăritori. Poliţiştii locali aflaţi pe urmele sale l-au găsit în curtea imobilului de pe Bd. Revoluţiei nr. 70, unde  distrugea geamuri şi frigidere. A fost reţinut, încătuşat şi dus la Spitalul de Psihiatrie. Aici a fost investigat şi i s-a solicitat acordul pentru  internare. Bărbatul a refuzat să rămână internat.

Întrucât pe numele său au fost făcute atât plângeri de ultraj, cât şi de distrugere, poliţiştii locali l-au predat Poliţiei Municipiului Arad, unde bărbatul va fi cercetat“, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.

Bărbatul a fost foarte agresiv şi a lovit doi poliţişti locali în momentul în care aceştia încercau să-l încătuşeze.

Ambii poliţişti locali răniţi au fost duşi la spital, fiind investiaţi medical. Conform medicilor, este posibil ca unul să fi suferit o fractură de piramidă nazală, el fiind investigat suplimentar. Acesta mai are şi o leziune la ochi. Al doilea poliţist are leziuni uşoare pe faţă şi un traumatism la unul dintre braţe.

Cei doi poliţişti locali care au fost răniţi au solicitat eliberarea de certificate medico-legale.

CITITI SI: Dosar penal pe numele agresorului „Anonymous“ de la Primărie

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare