PNL Arad: „PSD sabotează turismul arădean“

Publicat de actualitati-arad in 29 Sep, 2016 | Parerea ta

crisan-popa-botÎn cadrul ședinței ordinare CJA de ieri, 28 septembrie, proiectele de hotărâre referitoare la patrimoniul Consiliului Județean Arad au fost sabotate de către reprezentanții PSD aflați în sală, spun consilierii județeni liberali.

Consilierul județean liberal Corina Crișan spune că nu i se pare normal ca în cadrul instituției, cei din PSD să ducă o luptă politică inutilă, care afectează pe termen mediu și lung, locuitorii județului Arad:

„Sunt revoltată de faptul că domnii colegi din opoziție votează politic fără să se gândească o secundă măcar la binele cetățenilor. Consider că funcția de consilier ne obligă pe toți cei care purtăm acest titlu, să acționăm în folosul oamenilor și nu cred că printr-o abținere sau printr-un vot negativ acordat cu malițiozitate și cu o judecată unilaterală facem acest lucru.

Ieri, la ședința CJA, cei de la PSD au sabotat atât proiectul de hotărâre nr: 11/23.09.2016, Proiect de hotărâre privind majorarea valorii de inventar a patrimoniului public al Judeţului Arad ca urmare a realizării obiectivului de investiţie „Construire a Secţiei TBC a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, sistematizare şi platforme în incintă, împrejmuire şi acces”.  cât și Proiect de hotărâre nr: 12/23.09.2016, Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a imobilului situat în municipiul Arad, str. Stephan Ludwig Roth, nr. 2.

Aceste hotărâri erau necesare pentru a urgenta mutarea pacienților cu tuberculoză și alte boli pulmonare cronice în noul sediu al secției, dar și pentru buna desfășurare a sistemului medical din județul nostru. Da, sunt consilier județean, însă în primul rând sunt medic, iar prioritatea mea este pacientul. Dacă PSD-ul preferă să satisfacă nevoile partidului în detrimentul binelui colectiv, înseamnă că nu au ce căuta în luarea deciziilor ce vizează arădenii”, a încheiat Corina Crișan.

O situație similară ne dezvăluie și consilierul județean PNL, Garofița Popa cu privire la faptul că echipa PSD din cadrul Consiliului Județean Arad a blocat proiectul ce vizează reabilitarea Cetății Șiria.

„Proiectul de hotărâre nr: 10/23.09.2016 – privind preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Arad a unui imobil aflat în domeniul public al Comunei Şiria a fost blocat de consilierii PSD fără vreun motiv bine fondat, probabil urmând instrucțiunile partidului lor. Pentru comunitatea șiriană reabilitarea Cetății înseamnă enorm și aici nu mă refer doar la patriotismul local, ci și la faptul că o creștere a turismului care ar veni în urma realizării acestui proiect ar ajuta la dezvoltarea Șiriei.

Din perspectiva Consiliului Județean, faptul că nu a trecut proiectul de hotărâre înseamnă riscul pierderii finanțării, în condițiile în care termenul limită pentru prima tranșă de depuneri a proiectelor este 16 noiembrie.

Pentru a obține fondurile europene, trebuie, printre altele să depunem: dovada proprietății, respectiv extras CF în care CJ Arad să fie proprietar și DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) pentru monumentul respectiv.

Nepreluând cetatea nu putem face mai departe demersurile de modificare la Cartea Funciara și nici să atribuim contractul de proiectare – realizare DALI. Așa că votul PSD de ieri nu doar că arată nepăsare față de județ, dar ne și  poate costa finanțarea întregului proiect.

Știu că cei de la PSD sunt mereu împotriva proiectelor noastre, însă eu mă gândesc mereu la oameni și la comunitatea noastră, iar dacă pot contribui la imbunătățirea și la dezvoltarea unei comune o fac cu tot sufletul și mă dedic complet. Le cer colegilor din PSD să înceapă să gândească și să acționeze în folosul arădenilor, pentru că au o datorie morală față de cei care i-au ales”, a declarat Garofița Popa

Cerând un punct de vedere al primarului comunei Șiria, Valentin Bot, am aflat că: “Cetatea Șiriei este în proprietatea comunei, are CF-ul intabulat pe comuna Șiria.

Pentru reabiliatarea cetății, proiect care costa 5 milioane euro, primăria ar trebui să cofinanțeze 2% din valoarea totală, ceea ce ar însemna 100.000 euro, bani pe care Șiria nu își permite să îi plătească. În aceeași situație se află și Ineu, respectiv Lipova. Astfel că s-a decis ca pe perioada derulării proiectului cetățile șă treacă în administrarea Consiliului Județean, acesta achitând sumele necesare cofinanțării, ca mai apoi cetățile să treacă înapoi în proprietatea locală.

Lipova a început înaintea noastră documentația pentru proiect, însă nu l-a mai depus. Noi cei din administrația locală Șiria ne-am făcut treaba până la capăt, am muncit, am lucrat la documentație si am depus proiectul la timp.

Acum ce facem? Stăm și așteptăm ca Lipova să își depună proiectul pentru că altfel, fără ei, datorită faptului că sunt un oraș roșu, PSD-ul nu votează proiectul Șiriei?!

Lucrurile puteau fi făcute corect pentru că nu este o competiție, ambele obiective au dreptul la acest proiect, banii nu se împart, aceeași sumă o primesc ambele cetăți, doar că noi am depus mai repede actele, pentru că am fost mai eficienți. Așa că nu înțeleg de unde atâta ură și lipsă de respect din partea PSD-ului față de Șiria.

Domnii consilieri județeni PSD trebuie să se gândească la binele județului, a fiecărei localități, indiferent de culoare politică”, a încheiat primarul Bot.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare