PNL Arad îl susţine pe Klaus Iohannis la șefia partidului

Publicat de actualitati-arad in 26 Jun, 2014 | Parerea ta

klaus iohanis pnl 1Liberalii arădeni vor susține candidatura lui Klaus Iohannis la președinția partidului, PNL Arad urmând să aibă 27 de delegaţi la Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Liberal, care va avea loc vineri, 27 iunie, la București.

Potrivit senatorului Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, deşi nu există un mandat imperativ în acest sens, „cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei arădene vor vota în favoarea lui Klaus Iohannis“.

„Nu am mers pe ideea unui mandat imperativ, dar cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei, dacă nu cumva chiar toţi, vor vota în favoarea lui Klaus Iohannis, acesta fiind şi punctul de vedere al conducerii filialei, manifestat în cadrul Biroului Politic Teritorial”, a declarat Ioan Cristina.

Georghe Demian, secretarul coordonator al filialei PNL Arad, a mai precizat că a doua zi, sâmbătă, va avea loc şi Congresul Ordinar al Partidului Național Liberal.

Congresul PNL, convocat pentru 27-28 iunie, va alege sâmbătă între doi candidaţi la poziţia de preşedinte al PNL, Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, dar şi 31 de vicepreşedinţi din cei 57 de parlamentari, europarlamentari, aleşi locali sau lideri de filiale care s-au înscris în cursă.

Noua conducere a PNL va fi aleasă, conform noului Statut, prin vot uninominal, spre deosebire de votul de listă aplicat la ultimele alegeri ale liberalilor.

De această dată sunt supuse votului Congresului PNL 31 de funcţii de vicepreşedinte, depunându-şi candidatura 57 de pretendenţi, printre care și deputatul arădean Mihai Calimente.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare