Plata parcării prin SMS, disponibilă și în Cosmote

Publicat de actualitati-arad in 01 Aug, 2013 | Parerea ta

P91000321-300x225Primăria Arad informeză că, începând din data de 1 august, serviciul de plată a taxei de parcare prin SMS în municipiul Arad este disponibil și în rețeaua de telefonie mobilă Cosmote. 

„Numarul de telefon special și tarifele sunt aceleași ca și pentru celelalte rețele GSM. Instrucțiunile  pentru utilizatori și tarifele sunt afisate pe parcometre“, informează Primăria Arad.

Sistemul de plată prin SMS a taxelor pentru parcare este activ în municipiul Arad din septembrie 2012, numărul de telefon la care trebuie trimis mesajul cu numărul de înmatriculare al mașinii fiind pe toate parcometrele din zonele unde sunt locuri de parcare.

Numărul de telefon special pentru plata taxei de parcare prin SMS în municipiul Arad este 7420.

Către acest număr se vor trimite mesaje de forma „COD nr-de-inmatriculare“’,  unde codul din trei cifre va indica zona și durata parcării, după cum urmează:

pentru zona A codul 101 – o oră, 102 – 2 ore

pentru zona B codul 201 – o oră, 202 – 2 ore.

Utilizatorul va primi automat un mesaj de răspuns care va confirma efectuarea plății.

Taxa de parcare prin SMS este, în zona A, pentru o oră, de 0,50 euro. Tot pentru o oră, tariful în zona B este de 0,40 euro.

Tariful pentru două ore de parcare în zona A este de 0,80 euro. În zona B, pentru două ore, tariful este de 0,65 euro. La aceste tarife se adaugă TVA, aferent serviciului prestat de operatorul de telefonie mobilă.

Instrucțiunile de utilizare, numărul de telefon special și tarifele vor fi afisate pe parcometre.

Taxele de parcare se vor putea achita, în continuare, și cu monede sau cu cardul de parcare, acestea fiind cuprinse între 1 leu şi 25 lei, în zona A, şi între 0,8 lei şi 10 lei, în zona B.

De asemenea, se pot achiziționa abonamente pentru parcare, la preţuri cuprinse între 18 şi 155 lei, în zona A, şi între 15 şi 129 lei, în zona B.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare