Pietonii indisciplinaţi, în vizorul poliţiştilor locali din Arad

Publicat de actualitati-arad in 08 Nov, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei  pe drumurile publice au desfăşurat miercuri, 8 noiembrie 2017, o amplă acțiune având ca scop conștientizarea pietonilor asupra pericolelor la care se expun atunci când aleg să traverseze strada prin locuri nepermise sau se grăbesc să treacă, deși culoarea semaforului electric este roșie.

Filtrele de polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au fost amplasate în mai multe zone din municipiu: pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Fortuna şi în Piaţa Gării, precum şi în proximitatea Primăriei.

Cu toate că acțiunea de astăzi s-a derulat pe linie de prevenție, polițiștii locali au împărțit și amenzi pietonilor indisciplinaţi.

„Pietonii identificați de echipele de la Serviciul Circulaţie pe Drumuri Public  din cadrul Direcţiei Generale Poliția Locală Arad, încălcând regulile de circulație, au riscat sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, conform OUG 195/2002 traversarea drumului public prin alte locuri decât cele permise se sancționează cu amendă de 290 lei”, a punctat Directorul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, Florin Barna.

În numai câteva ore, un număr de 48 de procese-verbale de contravenție au fost întocmite pe numele pietonilor certaţi cu legea. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 13.920 lei.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Primăriei municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare