Ziarul electronic al arădenilor

Petru Antal: „PSD și ALDE pun în pericol finanțarea administrațiilor locale”

Liga Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal își exprimă totalul dezacord și îngrijorarea referitoare la modul în care a fost construit bugetul pentru anul 2018.

După cum a precizat săptămâna trecută Petru Antal, membru în Biroul Permanent Național al LAL, PSD își încalcă propriul program de guvernare votat în Parlament, în care se prevedea cota de 100% din impozitul pe venit care să rămână la bugetele administrațiilor publice locale.

„Parlamentarii liberali au reamintit Guvernului PSD-ALDE promisiunea din campania electorală și au susținut amendamente în acest sens, care au fost votate în Comisia de Buget-Finanțe, dar au fost respinse la vot. Majoritatea parlamentară pur și simplu nu este interesată de situația disperată în care împinge sute de administrații locale din țară, punându-le în pericol chiar și funcționarea” – a declarat Petru Antal, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad.

De asemenea, Guvernul calcă în picioare programele de dezvoltare ale administrațiilor publice locale și îi pune în situația de a nu putea implementa programele aflate în derulare.

Primarul orașului Pecica consideră că PSD și ALDE nu respectă principiul autonomiei locale, încălcându-se astfel Carta Europeană a Autonomiei Locale ratificată de România în 1997.

PNL, prin grupurile parlamentare și Liga Aleșilor Locali, urmând să lupte prin toate mijloacele democratice pentru apărarea autonomiei locale și pentru finanțarea corespunzătoare a administrațiilor localei, dacă va fi cazul, sesizând derapajele Guvernului către toate instituțiile europene: Comisia Europeană, Comitetul European al Regiunilor, dar și Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *