Petru Antal, propus pentru un nou mandat în fruntea oraşului Pecica

Publicat de actualitati-arad in 03 Mar, 2016 | Parerea ta

pnl aradPartidul Naţional Liberal mizează pe continuitate la Pecica şi îl propune candidat pentru funcţia de primar pe actualul edil al oraşului, Petru Antal.

Primar al oraşului Pecica din anul 2009 (în urma alegerilor anticipate) şi reales în 2012, el are o experienţă de 16 ani în administraţia publică locală: a fost ales consilier local în anul 2000, iar patru ani mai târziu a devenit viceprimar, în iunie 2008 fiind reales ca şi membru al Consiliului Local Pecica şi viceprimar al oraşului Pecica.

Primarul Petru Antal, sprijinit de viceprimarul Miodrag Stanoiov, consilierii locali ai PNL şi echipa de profesionişti din cadrul Primăriei Oraşului Pecica, a reuşit să schimbe în mod pozitiv aspectul oraşului şi să implementeze proiecte de anvergură.

„Am pus accent pe accesarea fondurilor europene, pentru că din bugetul localităţii nu putem finanţa proiecte ample de dezvoltare a infrastructurii. Vrem să continuăm această strategie, pentru că în doar câţiva ani am reuşit să modernizăm Pecica. Mai avem multe de făcut, dar eu îmi doresc un oraş curat, frumos şi cât mai verde, dar care oferă tot confortul urban” a explicat candidatul PNL pentru funcţia de primar la alegerile locale din 5 iunie.

În mandatul 2012-2016 primarul în exerciţiu al oraşului se poate lăuda cu una din cele mai mari şi complexe lucrări de investiţii în infrastructura localităţii, „Modernizare Centru Urban Pecica”, care a cuprins reabilitarea străzii 2 şi a încă 17 străzi din zona centrala (asfaltare drum, pavare trotuare şi podeţe, amenajarea de şanţuri de scurgere pentru apa pluvială, refacere şi extindere spaţii verzi şi dotarea acestora cu mobilier urban, amenajarea de locuri de parcare şi pistă de biciclete).

Anul trecut a fost finalizat proiectul de reabilitare şi extindere a reţelei de apă pe 90 % din străzile oraşului, respectiv a reţelei de canalizare pe 80% dintre acestea şi este aproape gata reabilitarea staţiei de epurare a oraşului pentru a putea deservi toate gospodăriile din oraş.

Să nu uităm nici de construirea podului peste Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, un vis de peste un secol al pecicanilor, pod care leagă Banatul de Crişana şi scurtează considerabil drumul spre Vama Nădlac. Pentru a dirija traficul astfel creat în afara oraşului, a fost construit şi un drum de centură al oraşului.

Hala agroalimentară ridicată în vecinătatea pieţei agroalimentare modernizate va oferi cele mai bune condiţii comercianţilor şi cumpărătorilor. Hala are două nivele şi va fi deschisă după primirea tuturor avizelor necesare.

În ultimii ani au fost modernizate cele două mari zone de blocuri din oraş, Iril şi Juncanu, prin refacerea spaţiilor verzi, pavarea trotuarelor şi amenajarea de locuri de parcare, de garaje moderne, respectiv reabilitarea în totalitate clădirii mici a școlii Gimnaziale nr.2.

Nu au fost uitate nici satele aparţinătoare. La Turnu s-a modernizat clădirea în care funcţionează biroul Primăriei Oraşului Pecica, aici fiind amenejată şi o casierie unde localnicii pot achita toate taxele şi impozitele locale. Tot în clădirea Primăriei a foste reînfiinţată biblioteca publică. Au fost reabilitate clădirea Oficiului Poştal, a şcolii şi a fost amenajat un parc pentru copii.

La Sederhat s-a reabilitat drumul de legătură între DN7 şi intrarea în sat, s-a renovat complet clădirea grădiniţei, şi au fost amenajate 70% din trotuare.

În ceea ce priveşte planurile pentru mandatul 2016-2020, Petru Antal spune că doreşte să continue modernizarea străzilor din oraş, lucru posibil după introducerea tuturor utilităţilor. O altă prioritate ar fi terminarea clădirii grădiniţei de pe strada 112, şi a şcolii generale noi din Pecica.

La Turnu se doreşte introducerea reţelei de apă şi de canalizare, reabilitarea completă a căminul cultural, modernizarea grădiniței şi a străzilor, în timp ce la Sederhat este prevăzută introducerea reţelei de apă şi de canalizare, amenajarea tuturor trotuarelor, căminului cultural şi reabilitarea străzilor din sat.

„Propun pecicanilor să îşi aducă aminte cum a arătat oraşul cu câţiva ani în urmă şi care este aspectul acestuia în prezent. Dacă sunt mulţumiţi de schimbările realizate şi vor să continuăm pe acelaşi drum, îi rog să se prezinte la vot în 5 iunie şi să mă sprijine cu un vot atât pe mine, cât pe candidaţii PNL”, a adăugat Petru Antal.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare