Persoanele care vor fonduri UE pot depune online proiectele

Publicat de actualitati-arad in 28 Mar, 2016 | Parerea ta

euro1Românii care vor să deruleze proiecte cu fonduri europene pot să-şi depună documentele mai repede şi mai simplu, online, începând de luni, prin intermediul aplicaţiei MySMIS 2014, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Această aplicaţie IT a fost realizată de către MFE împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi va fi folosită nu doar pentru depunerea solicitărilor de fonduri europene, ci şi pentru schimbul de informaţii între beneficiari şi autorităţi.

Aplicaţia a fost testată,  în perioada 8-18 martie, de circa 2.000 de aplicanţi.

„În perioada testelor, sistemul care urmează să gestioneze peste 34 miliarde euro contribuţie de la UE, la care se adaugă cofinanţarea naţională şi a beneficiarilor publici şi private, nu s-a blocat deloc, a funcţionat bine”, a declarat ministrul Aura Răducu.

MySMIS va gestiona între 16.000 şi 20.000 de proiecte. Primele proiecte, din exerciţiul bugetar 2014-2020, care vor fi depuse exclusiv online, sunt cele pentru dezvoltarea resurselor umane.

Prin Programul Operaţional Capital Uman, care va duce la crearea de multe locuri de muncă, sunt disponibile fonduri de circa 580 de milioane de euro pentru acest an, a mai spus ministrul Fondurilor Europene, care consideră că aplicaţia ajută mult pentru că scurtează procedurile.

În total, în perioada aprilie – septembrie 2016, MFE şi-a propus să lanseze peste 80% din suma alocată pentru proiecte europene, care ajunge la 3,5 miliarde de euro. Cea mai mare parte din bani, circa 1,1 miliarde de euro, vor fi alocaţi în luna aprilie.

Cei mai mulţi bani europeni ajung însă la Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM). Pentru perioada 2014-2020 sunt alocaţi aproximativ 11,1 miliarde de euro din fondurile UE, plus cofinanţarea de la bugetul national, iar proiectele vizează transporturile, energia şi mediu.

România are la dispoziţie, în perioada bugetară 2014-2020, fonduri europene în valoare de 43 miliarde de euro, după ce, din fondurile puse la dispoziţie în 2007-2013, a înregistrat cea mai redusă rată de absorbţie din UE, de aproximativ 75%, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu.

În precedentul buget, suma pusă la dispoziţie a fost de 19 miliarde de euro. Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că s-au făcut cereri de rambursare pentru peste 62% din suma totală disponbilă.

„Deşi termenul îniţial era 31 martie, însă se mai pot identifica şi analiza proiecte retrospective până în iunie 2016”, a afirmat Aura Răducu, care solicită ministerelor de linie să participe la eforturile de identificare a proiectelor retrospective.

Potrivit datelor MFE, prezentate de ministrul de resort, Autorităţile de Management ale POS Mediu, POS Transport, POS CCE şi POSDRU au analizat până în prezent 1.561 de proiecte, din care au fost aprobate 40 în valoare totală de aproximativ 541 milioane euro, din care contribuţia UE este de aproximativ 464 milioane euro.

Mai puţin de unul din zece proiecte retrospective analizate a corespuns până în prezent cerinţelor de finanţare din fonduri europene, în vederea creşterii absorbţiei pe cadrul financiar 2007-2013, potrivit ministrului Aura Răducu.

Se mai află în procesare, evaluare sau aprobare 33 de proiecte cu o valoare totală de 640 milioane euro. Din proiectele aprobate, a fost solicitată până în prezent Comisiei Europene suma de 85 milioane euro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare