Perle la Evaluarea Naţională 2016

Publicat de actualitati-arad in 28 Jun, 2016 | Parerea ta

evaluareElevii claselor a VIII-a au avut de scris la proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională o compunere în care trebuiau să motiveze apartenenţa la genul liric a poeziei „Salcâmi”, de A.E. Baconsky şi o naraţiune de 150-250 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zonă turistică.

Candidaţii au avut de rezolvat două subiecte, cu mai multe cerinţe, care au fost notate în total cu 78 de puncte. Alte 12 puncte puteau fi obţinute pentru redactarea întregii lucrări, iar zece puncte au fost acordate din oficiu.

Primul subiect a avut două cerinţe, una legată de analiza poeziei “Salcâmi”, de Anatol Baconsky, iar a doua, de redactare a unei compuneri de 150-250 de cuvinte în care elevii trebuiau să explice de ce poezia aparţine speciei pastel.

Dar ce au înțeles unii elevi din poezia “Salcâmii” de A.E. Baconsky? Primele perle au fost făcute publice:

„În timp ce unii oameni plâng după lucruri pierdute în copilărie care nu se mai pot întoarce, gen jucării care nu se mai fabrică, în această poezie poetul duce dorul florilor de salcâmi“.

„Cea mai frumoasă zonă turistică în care mi-am petrecut primii ani de viață mergând în concedii este la mare. Acolo e toată distracția și se merită să dai toți banii“.

„Poetul nu poate să se descotorosească de imaginea copilăriei care îl bântuie doar în legătură cu salcâmii, dovadă că în timp ce coplăria lui Ion Creangă e bântuită de «La cireșe», alții, din zone mai sărace n-au avut parte decât de flori de salcâm pline de viespi“.

Și cratima le-a dat din nou bătăi de cap elevilor. „Rolul cratimei în «învie-n mine» este de a arăta că copilul din poet nu era mort de-a binelea“. „Cratima desparte două cuvinte care nu încap întregi în versuri de poezii“.

Alte “perle” găsite de profesori:

„Genul liric este cel mai frumos, care curge lin, precum apa de izvor de la munte și este melodios“.

„Omul ala era atât de singur că vorbea cu pomii, gen salcâmii, care nici nu-i răspundeau“.

„Întrebarea asta cu cratima pică în fiecare an. Am scris rolul, dar vă recomand să mai schimbați, că e plictisitor“.

„Cratima se pune ca să mai lăbărțeze rândul, când nu se întelege nimic din text“.

„În poezie nu există repetiții, autorul a încercat să nu ne plictisească“.

„Omul spune că e frate cu copacii, pentru că nu-și suporta rudele când era mic“.

„Familia mea a fost anul trecut în Bulgaria, dar acolo nu se vorbește în limba română, deci nu am ce să povestesc. Îmi pare rău“.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare