Ziarul electronic al arădenilor

Perle la Evaluarea Naţională 2015

eleviŞi anul acesta, candidaţii la Evaluarea Naţională i-au surprins pe profesori cu “perlele” strecurate prin lucrările lor.

Profesorii care au corectat anul acesta lucrările la Limba Română din cadrul examenului de Evaluare Naţională au avut parte de o mulţime de surprize din partea absolvenţilor de clasa a VIII-a.

Unii elevi nu doar că au dat răspunsuri greşite, dar au folosit şi exprimări buclucaşe, stârnind hohote de râs, potrivit spynews.ro.

“Cratima dă sens versurilor şi întăreşte caracterul oral al acestei poezii de Petre Ispirescu”, a scris un elev.

Un altul a completat: “Cratima întăreşte foarte mult aceste rânduri ale marelui poet”.

“Cratima – semn de punctuaţie dă muzicalitate versurilor”.

“Timpul este mirific şi pregăteşte pe împărat să se îndrăgostească”, a explicat un alt candidat, precizând că “Împăratul voia o fată pentru el, era bătrân, dar ca să învieze voia ceva proaspăt”.

“Basmul este specia genului liric în care ăsta, poetul, îşi exprimă sentintimente în mod direct faţă de un pom”.

Alţi elevi, resemnaţi în faţa cerinţelor care i-au depăşit, şi-au exprimat supărările în lucrări.

“Completirea indirectă este: care prost îmi va corecta lucrarea?”

“Nu am basmul predat, o să încerc să transform această idilă în baladă că aşa şi aşa seamănă”.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.