Percheziţii la Serviciul de Medicină Legală din Arad

Publicat de actualitati-arad in 21 Jun, 2017 | Parerea ta

Procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DNA au efectuat, în cursul zilei de miercuri, percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de infracţiuni de corupţie comise în cursul lunii iunie 2017, dar şi la sediul Serviciului de Medicină Legală din Arad.

Cei vizaţi de DNA sunt un angajat al Serviciului de Medicină Legală şi doi avocaţi, unul din Arad şi altul din Ineu.

Într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se arată că procurorii DNA din Timişoara fac patru percheziţii în judeţul Arad, dintre care una este la sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în cursul lunii iunie 2017”, se arată în comunicat.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, descinderile din Arad au avut loc la Serviciul de Medicină Legală şi la trei adrese domiciliare.

Unul dintre angajaţii Serviciului de Medicină Legală Arad este suspectat că ar fi falsificat, de-a lungul timpului, mai multe probe biologice pentru şoferi care ar fi condus sub influenţa alcoolului şi care astfel ar fi reuşit să scape de urmările penale.

Funcţionarul public ar fi colaborat cu doi avocaţii, unul din Arad şi unul din Ineu, la domiciliile cărora au avut loc percheizţii, au precizat sursele citate.

Atât angajatul SML, cât şi unul dintre avocaţi au fost ridicaţi de către procurori pentru audieri, fiind luate, de asemenea, şi mai multe documente atât din sediul instituţiei, cât şi de la domiciliile acestora.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz, care are în subordine SML Arad, a declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii instituţiei nu au fost informaţi de către DNA despre desfăşurarea acestei anchete sau cu privire la descinderile care au avut loc şi nu pot oferi informaţii suplimentare.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare