Pensiile vor fi plătite în avans în decembrie

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2014 | Parerea ta

pensionariToate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători, în perioada 11 – 24 decembrie, a informat, joi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

“Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 – 24 decembrie, prin intermediul CN Poşta Română SA”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de minister.

Termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători.

“În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în sarbatorile de iarnă”, se mai precizează în comunicatul MMFPSPV.

În sistemul public de pensii sunt înregistraţi 5.186.000 de beneficiari.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare