Pavilion administrativ pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad

Publicat de actualitati-arad in 19 Feb, 2013 | Parerea ta

imagine-1-1Partea administrativă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad va funcționa într-un pavilion nou, banii pentru realizarea investiției fiind alocați de Consiliul Județean.

În cursul zilei de marți, în prezența președintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a avut loc semnarea contractului de lucrări privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi extindere a clădirii din curtea sediului central, unde urmează să funcţioneze partea administrativă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Conducerea CJ Arad a afirmat că necesitatea realizării acestui pavilion administrativ a apărut deoarece în corpul principal de clădire al Spitalului trebuie suplimentate spaţiile medicale, astfel încât să existe separarea circuitelor medicale de cele administrative.

În incinta spitalului există o clădire începută în anul 2000, dar nefinalizată, care ar putea acoperi necesităţile de spaţii administrative ale spitalului. Clădirea a fost proiectată pe două nivele, din care, până în prezent s-a realizat doar structura de rezistenţă a parterului.

„Datorită necesităţii suplimentării de spaţii medicale din cadrul corpului principal de clădire al spitalului, a soluţionării separării circuitelor medicale de cele administrative datorate amplasării unor spaţii administrative la parterul clădirii, este necesară mutarea birourilor administrative de la parterul clădirii în altă locaţie, care să permită gruparea spaţiilor administrative la un loc”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

În urma analizării spaţiului s-a propus continuarea investiţiei nefinalizate, cu unele  modificări de compartimentare şi a regimului de înălţime cu un etaj.

Banii necesari finanţării lucrărilor sunt alocaţi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, valoarea totală a investiţiei fiind 809.256 lei. Suprafaţa construită a  imobilului va fi de 187.85 metri pătraţi, iar termenul de realizare este de 12 luni.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare