Patriarhia îndeamnă clerul şi credincioşii să doneze sânge

Publicat de actualitati-arad in 09 Aug, 2017 | Parerea ta

Patriarhia îndeamnă clerul şi credincioşii să doneze sânge, în condiţiile în care colecta a scăzut cu o treime, ajungând sub pragul critic.

Reprezentanţii Bisericii Orotodoxe susţin că, în urma unei campanii proprii iniţiate în 2013, au reuşit să convingă peste 25.000 de persoane să doneze, recoltându-se aproximativ 12.000 de litri de sânge.

„Răspunzând la semnalul mai multor unităţi medicale şi centre de transfuzie din ţară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia reînnoieşte apelul către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge.

În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenţii chirurgicale care sunt amânate din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnaţi să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

Potrivit comunicatului citat, Patriarhia a iniţiat în 2013 campania „Donează sânge, salvează o viaţă”, reuşind până acum mobilizarea a peste 25.000 de donatori şi fiind recoltaţi aproximativ 12.000 de litri de sânge.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati, Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare