Parteneriat pentru atragerea de fonduri europene

Publicat de actualitati-arad in 16 May, 2017 | Parerea ta

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Szász Zsolt, preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor din judeţul Bekes, şi Mircea Doba, viceprimarul oraşului Curtici, au semnat ieri, marţi, un parteneriat pentru atragerea de fonduri europene, prin proiectul transfrontalier „Connecting communities to the TEN-T infrastructure in the Romanian-Hungarian border area”/„Conectarea comunităţílor la infrastructura TEN-T în zona de frontieră româno-maghiară”. Acest proiect face parte din Programului INTERREG V-A Ro-Hu 2014-2020.

La întâlnire au participat Zallai Mihály, preşedintele Consiliului Judeţean Bekes, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Bogdan Ban, primarul oraşului Curtici, consilieri judeţeni, reprezentanţi ai aparatului tehnic al CJ Arad şi jurnalişti.

„Prin semnarea acestui parteneriat strategic, din cadrul Programului INTERREG, Consiliul Judeţean Arad poate să atragă 13 milioane de euro în infrastructura rutieră. De acest Program beneficiază patru judeţe din Ungaria şi patru din România.

Noi suntem singurii care au optat pentru acest domeniu, al infrastructurii rutiere, partenerii din Bekes dorind să investească în Sănătate. În cadrul acestui parteneriat, partea maghiară va beneficia de un milion de euro din suma destinată, iar în următorul parteneriat, în proiectul pe Sănătate pe care îl va depune judeţul Bekes, vom fi noi în situaţia de a accesa circa un milion de euro. Împreună cu noi în parteneriat sunt şi reprezentanţii administraţiei din Curtici, care doresc să realizeze o centură ocolitoare a oraşului, pentru a rezolva problema traficului greu, care astăzi tranzitează localitatea.

Acesta este cel de-al doilea pas pe care Consiliul Judeţean Arad îl face pentru accesarea de fonduri europene, deoarece mai avem un proiect câştigat tot pe infrastructură, în valoare de 35 de milioane de euro. Practic, cu cele 13 milioane de astăzi ajungem la aproape 50 de milioane de euro. Consider că este un lucru îmbucurător. Dar, având în vedere că administrăm circa 1200 de km de drumuri judeţene, practic am reuşit să accesăm fonduri doar pentru 10% din această reţea. Trebuie să găsim resurse financiare şi pentru alte tronsoane de drum”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Zalai Mihály, preşedintele Consiliului Judeţean Békés, a subliniat parteneriatul pe care cele două judeţe vecine – Békés şi Arad – le-au avut de-a lungul timpului. „În exerciţiul financiar trecut, Hu-Ro 2007-2013, comunităţi din cele două judeţe au beneficiat de proiecte comune, iar în acest exerciţiu financiar, Interreg România-Ungaria 2014-2020, sperăm să avem aceeaşi colaborare”, a declarat Zallai Mihály.

Preşedintele CJ Békés a explicat inclusiv faptul că, deşi demarat în 2013, programul Interreg abia acum ajunge să fie pus în practică.

„Sistemul legislativ în domeniu a celor două ţări, diferit în mare parte, şi schimbările administrative din Ungaria, care au dus la modificările competenţelor administraţiilor locale sunt cele două cauze principale.

Cu toate acestea, de când sunt preşedinte al Consiliului Judeţean Békés, din octombrie 2014 m-am ocupat în mod direct de tot ce înseamnă buna desfăşurare a programului: identificarea necesităţilor comunităţii în funcţie de priorităţi, consultări, discuţii cu omologii din celelalte judeţe. Totul pentru a reuşi să accesăm fonduri europene”, a încheiat Zalai Mihály, preşedintele Consiliului Judeţean Békés.

Având ca pilon principal acest proiect transfrontalier, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a prezentat majoritatea drumurilor din zona de graniţă, argumentând necesitatea finanţării fiecărui tronson, pentru a crea un culoar între cele patru oraşe frontaliere: Nădlac, Pecica, Curtici, Chişineu-Criş.

„Dorim să legăm cele patru oraşe, iar câteva tronsoane vor fi cuprinse în acest proiect transfrontalier. Aici se include Pecica-Turnu, care face legătura dintre localităţile de frontieră şi DN 7, apoi legăm Curticiul de o comunitate de 6000 de locuitori: Macea şi Sânmartin, dar creăm şi o facilitate oraşului Curtici, printr-o centură ocolitoare care să scoată traficul greu din oraş. Urmează Sânmartin-Socodor şi Socodor-Nădab, care poate funcţiona ca o centură pentru oraşul Chişineu Criş, pentru zonele industriale din Nădab şi Criş.

Pentru a completa această reţea, vom moderniza din fondurile Consiliului Judeţean alte tronsoane: Nădlac-Pereg, Dorobanţi-Macea sau Grăniceri-Pilu. Astfel vom crea această reţea care va uni cele patru oraşe. Ar mai putea fi luat în calcul şi drumul Sânmartin-Şimand, pentru a avea într-adevăr o reţea de drumuri completă şi complexă în această zonă a judeţului”, a afirmat Sergiu Bîlcea.

***

Programul INTERREG V-A RO-HU a lansat licitaţia restrânsă de proiecte pe „Prioritatea de investiţie 7/b Îmbunătăţirea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv noduri multimodale”, cu termen de depunere a aplicaţiilor 24 aprilie 2017.

Prioritatea de investiţie 7/b finanţează construirea şi modernizarea de drumuri care îmbunătăţesc accesul la infrastructura TEN-T a comunităţilor periferice din regiunea de frontieră. Sunt eligibile pentru finanţare doar drumurile care îmbunătăţesc direct accesul nodurilor secundare sau terţiare la reţeaua TEN-T de bază sau extinsă.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare