Parlamentarii PNL: „Săptămâna viitoare depunem amendamente pe buget pentru proiectele Aradului”

Publicat de actualitati-arad in 20 Jan, 2017 | Parerea ta

În conferința de presă de astăzi, parlamentarii PNL de Arad, împreună cu președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, au prezentat pe scurt ceea ce a însemnat dezbaterea de ieri pentru județ, dar și ce așteptări reale au de la reprezentantii PSD referitor la susținerea proiectelor Aradului la București.

“Așa cum am afirmat și ieri, îmi doresc ca aceste prezentări, dezbateri, consultări să devină permanente, astfel încât să creăm o unitate transpartinică în jurul Aradului, pentru arădeni.

Am prezentat domnilor parlamentari zece direcții de dezvoltare ale Aradului și le-am cerut sprijinul în susținerea lor prin amendamente. Am primit asigurări de la fiecare dintre ei că ne vor susține. Această susținere este indispensabilă, dacă luăm în considerare că deficitul județului Arad este de peste 500 de mii de euro în urma modificărilor legislative de la începutul anului, iar bani de investiții nu îi avem. Prioritatea Consiliului Județean este  atragerea fondurilor europene pentru proiecte și investiții.

Așteptăm de la parlamentarii de Arad să reprezinte interesele județului și să facă amendamente, să ne ajute în programul PNDL, să se lupte pentru Arad, înainte de toate să se țină de cuvânt, să depună și să ne susțină amendamentele la bugetul pe anul 2017”, a încheiat președintelui CJ Arad, Iustin Cionca.

Senatorul liberal, Ioan Cristina, consideră că dezbaterea și consultarea cu toți parlamentarii de Arad este una benefică și necesară pentru a putea duce la bun sfârșit proiectele județului nostru:

“Salut prezența tuturor parlamentarilor la dezbaterea de ieri privind susținerea proiectelor Aradului în Parlament. Cei din PSD au promis ieri că județul nostru se va bucura de sprijinul lor la București, rămâne de văzut dacă își vor duce la bun sfârșit această făgăduință sau se va întâmpla  la fel ca în alte situații când Aradul a fost dat la o parte.

Totuși rămân optimist în urma discuțiilor de ieri.

Împreună cu colegii mei liberali am ales să îmi asum o serie de amendamente în domeniul sănătății, care să vină în ajutorul sistemului sanitar arădean. Am primit documentația de la Consiliul Județean din care reiese că investițiile necesare pentru dezvoltarea sistemului de sănătate arădean sunt în valoare de aproximativ 35 milioane de euro.

Fiind un efort financiar prea mare pentru a fi suportat de către administrația locală, este nevoie de susținere în Parlamentul României pentru finanțarea sumei respective. Aceste fonduri sunt necesare Spitalului Județean Arad pentru extindere, reabilitare, modernizare și dotare.

În calitate de senator PNL voi lupta în Parlament pentru ca amendamentele privind proiectele de dezvoltare a sistemului de sănătate arădean să primească aviz favorabil. Trebuie să fim realiști și să ne gândim că neavând majoritate în Parlament și un guvern liberal, aceste amendament vor trece fie foarte greu, fie deloc. Cu toate acestea voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca proiectele Aradului să primească sprijin în Parlament”, a încheiat senatorul liberal, Ioan Cristina.

Eusebiu Pistru, deputat PNL, este sigur de faptul că, fiind în opoziție, proiectele Aradului nu vor fi incluse în bugetul de stat, indiferent de munca și lupta pe care liberalii le vor depune în următoarea perioadă.

“Ieri a avut loc o discuție constructivă, dar trebuie să fim realiști pentru că fiind vorba de foarte multe proiecte ale Aradului și foarte mulți bani necesari pentru realizarea lor, este nevoie  să facem amendamente în Parlament pentru a găsi sursa de finanțare.

Dacă vrem să promovăm un amendament sau să obținem finanțare pentru proiectele pe care le avem trebuie să vorbim la ministere să le introducă în bugetele lor. Eu sunt aproape sigur ca bugetele sunt deja făcute, iar amendamentele pe care le vom depune săptămâna viitoare să fie respinse direct. Când depunem un amendament trebuie să identificăm și sursa de finanțare, nu putem să depunem amendamente doar ca exercițiu de imagine, ci trebuie să existe și o soluționare reală.

De aceea ar fi fost important ca ieri la discuția cu parlamentarii, domnii din PSD să ne spună care sunt bugetele ministerelor și care obiective ale Aradului sunt cuprinse în aceste bugete.  Aradul are foarte multe proiecte începute deja prin programul PNDL, aici fac referire la canalizări, școli, campusuri, însă nu știu când și dacă se vor putea finaliza.

Avem nevoie de fonduri pentru centura Aradului, însă fiind în opoziție, doar cu ajutorul colegilor din PSD putem să obținem acești bani. Dacă am reuși finalizarea acestei centuri am fi singurul oraș din țară care ar avea un inel de centură închis. În privința pasajelor este aceeași situație, fără sprijin în Parlament nu se vor putea realiza. Dat fiind contextul politic actual, dacă pasajul de la Micalaca va fi circulabil în 2 ani să ne considerăm norocoși.

Noi vom lupta în Parlament pentru toate aceste proiecte, însă neavând majoritate nu știu cum vom reuși să implementăm tot ce ne propunem”, a încheiat deputatul PNL, Eusebiu Pistru.

Parlamentarul liberal, Glad Varga, își propune ca în perioada următoare să depună amendamente care vizează cele mai importante proiecte ale Aradului.

“În urma consultărilor de ieri, am primit de la CJ o listă cu investițiile care s-au derulat în județul Arad de mai mulți ani și a căror continuitate este importantă pentru arădeni.

Voi depune patru amendamente în colaborare cu ceilalți parlamentari, pentru că vorbim de proiecte benefice Aradului, la care toți trebuie să ne aducem contribuția.

Voi analiza anexele bugetului de stat si voi vedea care proiecte nu se regăsesc deocamdată în acestea, care sunt blocate. Consider că este important ca la bugetul de stat proiectele deja începute să aibă prioritate, iar mai apoi cele pe care le avem în vedere pentru perioada următoare.

Voi face amendamente celor mai importante patru proiecte ale Aradului și voi găsi sursa de finanțare pentru ele. Am decis să mă implic în proiecte ce visează sistemul educational, școli și programe pentru tineri”, a conchis deputatul PNL, Glad Varga.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare