Parcarea în zona Parcului „Aventura Voinicilor” din Arad

Publicat de actualitati-arad in 05 Apr, 2016 | Parerea ta

comunicat presaActivitățile de prevenire ocupă o componentă principală în sfera preocupărilor polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale Arad.

În spiritul unei bune comunicări cu cetățenii, Poliția Locală Arad îi roagă, prin intermediul mass-media, pe toți arădenii care își petrec timp de calitate, alături de copii și nepoți, în Parcul Aventura Voinicilor, de pe malul Mureșului, să încerce, pe viitor, să respecte efortul municipalității de formare și întreținere a spațiilor verzi din imediata apropiere a locului de agrement în aer liber menționat.

Parcarea vehiculelor pe zonele înverzite constituie un gest condamnabil, care se erijează și într-o formă negativă de educație la adresa copiilor care își văd propriii părinți și bunici încălcând norme elementare de comportament în spațiul public, în special în acela destinat dezvoltării unor zone verzi, cu efecte benefice în primul rând pentru sănătate, dar și pentru cultivarea unui perimetru estetic adecvat unui oraș cu pretenții; perimetru reclamat, nu de puține ori, inclusiv de arădenii care nu contenesc să-l distrugă sub roțile vehiculelor din dotare.

„Îi rugăm, pe această cale, pe toți părinții și bunicii care se bucură alături de cei mici de facilitățile Parcului Aventura Voinicilor, să le dea copiilor și nepoților lor un exemplu pozitiv, parcând corespunzător, exclusiv în spațiile special destinate autoturismelor, în așa fel încât să se poată trece la o regenerare a spațiului verde distrus de roțile mașinilor” – Viorica Graur, director general Poliția Locală Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Poliția Locală Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare