Parada Formaţiilor Civile de Pompieri, la Arad

Publicat de actualitati-arad in 17 Sep, 2016 | Parerea ta

pompieriConsiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad și ISU Arad a organizat sâmbătă, 17 septembrie, „Parada Formațiilor Civile de Pompieri”.

„Parada Formațiilor Civile de Pompieri” a început încă de dimineață cu un simpozion, care a avut loc în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, și a continuat cu demonstraţii de măiestrie, parada serviciilor voluntare, înmânarea unor premii şi diplome.

La eveniment au participat Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din: Zăbrani, Vinga, Livada, Șeitin, Zădăreni, Nădlac, Lipova, Curtici și Pecica precum și ISU Arad, Fanfara Harmony West și majoretele Clubului Mistral.

La finalul paradei, toate formațiile au primit diplome de participare dar și premii în bani, din partea Centrul Cultural Judeţean Arad, pentru modul în care au reuşit păstreze tradiţiile, utilajele şi elementele din dotarea pompierilor.

Important de menționat faptul că, de câteva săptămâni, pe platoul din fața Primăriei Arad a prins contur o expoziție cuprinzând pompe manuale, motopompe, scări și mașini pentru intervenții în caz de incendii, multe dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani, precum și o expoziție tematică sub coordonarea profesorului Horia Truță.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare