Parada Clătitelor. PSD și PMP au ignorat „ordinul“ PNL

Publicat de actualitati-arad in 29 Jul, 2017 | Parerea ta

GALERIE FOTO Două partide politice au ignorat decizia Centrului Cultural Județean, care a cerut ca, începând cu această ediție a Paradei Clătitelor de la Moneasa, partidele și primariile să nu mai standuri.

Explicația dată de Centrul Cultural Județean a fost că, astfel, evenimentul care atrage anual mii de oameni, nu va mai fi politizat.

Cu toate acestea, sâmbătă, organizațiile județene ale PSD și PMP, dar și Primăria Moneasa, au avut standuri la Parada Clătitelor. Liderii celor două partide politice au fost și ei prezenți la eveniment, iar Florin Remețan, președintele PMP Arad, s-a fotografiat cu colegii de partid și a împărțit clătite turiștilor.

În schimb, cei din conducerea PSD Arad, printre care i-am remarcat pe Dorel Căprar, președintele organizației județene, parlamentarii partidului, dar și pe ministrul Economiei, Mihai Fifor, au preferat să stea mai mult la o terasă.

Decizia ca partidele să nu mai aibă standuri la Parada Clătitelor a fost criticată de deputatul PSD Florin Tripa.

„Centrul Cultural Judeţean, prin directorul Doru Sinaci, dă dovadă de un tupeu fără margini. Acest personaj, slugă a PNL, a transmis un document oficial către Primăria Moneasa prin care cere să fie interzise standurile cu clătite ale primăriilor din judeţ, dar și ale partidelor politice. Este o impunere de tip comunist, venită din partea unui om cu viziune similară. Ordinul a fost dat de PNL, partid care își dorește omorârea acestui festival de tradiţie și totodată distrugerea Staţiunii Moneasa. PSD va avea stand la acest eveniment și va oferi gratuit clătite turiștilor, întrucât spaţiul de desfășurare aparţine comunei Moneasa, nu lui Doru Sinaci sau PNL-ului“, a scris Florin Tripa pe Fcebook.

Sute de oameni din mai multe judeţe au fost prezenţi în staţiunea arădeană Moneasa, unde, sâmbătă, a început cea de-a XVII-a ediţie a Paradei Clătitelor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare