Papa Francisc vrea să vină în România

Publicat de actualitati-arad in 03 Apr, 2016 | Parerea ta

papa franciscNunţiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a anunţat într-un interviu pentru Digi24 că Papa Francisc îşi doreşte să facă o vizită în ţara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat invitaţia Suveranului Pontif încă de anul trecut.

Dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.

„În urmă cu mai puţin de o lună am vorbit cu Papa, ştiind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aş vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor.

De aceea, sper că aceasta vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul şi voi lucra cu autorităţile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca aceasta vizită să aibă loc”, a declarat Nunțiul Apostolic pentru Digi24.

Precedenta vizită a unui papă în România a fost cea a Papei Ioan al II-lea, care a venit în România în 1999.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în România, a avut loc în perioada 7-9 mai 1999.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare