Panfora Oil&Gas: „În Câmpia Aradului nu există potențial pentru gaz de șist“

Publicat de actualitati-arad in 07 Jun, 2013 | Parerea ta

gazReprezentanții companiei Panfora Oil&Gas, care face parte din grupul Mol, au anunțat, vineri, că în Câmpia Aradului și la Curtici nu există potențial pentru gaz de șist.

Precizarea făcută de companie vine după ce în presă au apărut informații conform cărora ar exista lucrări de explorare și exploatare a gazelor de șist în Curtici și Câmpia Aradului.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Panfora Oil&Gas precizează că „nu exista potențial pentru gaz de șist nici în Curtici și nici în Campia Aradului, conform datelor oficiale de la autoritatea competenta – Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM)“.

„Mai mult, la Curtici nu se desfășoară și nici nu se vor desfășura activități de explorare sau de productie care să fie în vreun fel legate de gazele de sist. Autorităților competente nu li s-au transmis niciun fel de specificații referitoare la gaze de șist la Curtici, iar autoritățile certifică faptul că programul de lucrări și angajamentele în acest sens nu includ lucrări care sa aibă natura și scopul explorării și exploatării gazelor de șist“, se menționează în comunicatul de presă.

Totodată, cei de la Panfora Oil&Gas susțin că: „La Curtici există interes doar pentru resurse convenționale. Mai exact, în această primă fază a explorării este vorba doar de activități de suprafață pentru colectarea și analizarea de date geofizice, date care vor deveni proprietatea statului roman“.

Panfora Oil&Gas este o companie a Grupului MOL, o entitate cu personalitate juridică românească dedicată activităților de explorare și producție ale Grupului MOL în România.

CITITI SI:

Băsescu: „Da, gazelor de şist. E preferabilă independenţa energetică“

Proteste la Arad: „Nu gazelor de șist“

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare