Ou de Cartea Recordurilor, găsit de o arădeancă

Publicat de actualitati-arad in 27 Jun, 2014 | Parerea ta

ouuUn ou de găină de dimensiuni foarte mici a fost găsit de o arădeancă în gospodăria proprie, acesta fiind foarte aproape de dimensiunile celui mai mic ou înscris în Cartea Recordurilor.

Oul de găină găsit de arădeancă are puțin peste 2 centimetri, în timp ce unul normal ajunge la 5-6 centimetri.

Ioana Cojocaru, cea care a găsit oul, a spus că, atât ea cât, şi copiii şi restul familiei, s-au minunat când au văzut acest ou şi au hotărât să-l păstreze.

„Oul provine de la una dintre găinile noastre. Nu mi-a venit să cred când am văzut cât e de mic. Are mărimea unei unghii. Îl vom păstra. Am pregătit o cutie specială, pe care am decorat-o şi în care vom aşeza oul”, a spus Ioana Cojocaru.

Cartea Recordurilor deţine deja un ou de 2,7 cm, deşi un britanic susţine că are un ou cu 2 milimetri mai mic.

În 2012, un fermier din Anglia a găsit un ou de găină de dimensiuni neobişnuit de mici, fiind convins că acesta poate fi cel mai mic ou de găină din lume.

Oul găsit de Paul Rae cântarea doar 5 grame, avea o lungime de 2,5 centimetri şi o lăţime de 2 centimetri.

De asemenea, un american a găsit, în urmă cu 3 ani, un ou mic de găină în crescătoria lui de păsări. Oul, puţin mai mare decât o monedă, avea 2,1 cm şi 3,46 grame.

ou33ou11

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare