Ochiul de verde: Îl luă guriţa pe dinainte

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2011 | Parerea ta

Citesc într-unul din numerele recente ale „Jurnalului arădean”  reflecţiile unuia din liderii judeţeni ai partidului încă la putere. Numele personajului, altfel prezent mai mereu prin mass media locală, îmi scapă.

Ce zice dumnealui?

Ca să vezi: „Opoziția și-ar dori un Arad ca pe vremea sa, incolor, inodor și insipid, care să nu evolueze”. Până aici citatul.

Auzi domnule, ce panseu adânc, ce gândire cu ştaif.

Aş! Ce umor, ce ranchiună orbită de refulări ţinute ascunse în te miri ce unghere de suflet obosit să tot viseze la mărire.

Ar vrea dumnealui să pară că are verb acid, că are, cum ar veni, aplomb.

Numai că nu are!

Chestia cu inodorul și insipidul nu se potriveşte deloc cu…. opoziţia. Chiar de loc.

Doar dacă prin „opoziţie” dumnealui o fi vrut să se includă şi pe sine. Cu vreo două-trei decenii mai tînăr.

De ce spun asta? 

Simplu.

Pentru că, bunăoară, catastrofele „arhitectonice” numite Cartierul Aurel Vlaicu, Micălaca, Faleza Sud (câtă imaginaţie onomastică debordantă?!) s-au născut pe vremea când inclusiv distinsul şef judeţean de partid – al cărui nume, cum spuneam, îmi scapă – mâzgălea, pe una din planşetele instalate în instituţia de tristă amintire numită Centrul de proiectări al judeţului, cu gesturi de robot, proiectele cică ,dictate“ de sus”.

Celule cu confort sporit aruncate alandala, printre fostele grădini ale unor bieţi ghinionişti. Şi să nu-mi spună dumnealui că nu s-a putut altfel. Am fost, unii dintre noi, atât de curioşi, la vremea aceea cât să mai mergem şi prin alte locuri din ţara asta, condusă de acelaşi „Cârmaci” şi nu mică ne-a fost surpriza să vedem că pe acolo se putea şi altfel.

Că oameni de-şi ziceau arhitecţi au făcut ce au făcut şi au reuşit să păstreze faţa umană a acelor oraşe, că au „desenat” chiar şi apartamente de bloc cu pereţi interschimbabili, cu garaje la parter şi câte şi mai câte.

Ei da, aceia îşi puteau pune pe cartea de vizită profesia de arhitect. Nu aşa şi politicianul judeţean al cărui nume, de ce oare, îmi tot scapă şi care, uite, mai are şi probleme de perspectivă. Temporală, ce-i drept…

De unde „opoziţie” la vremea aia? Cât despre el, să fim serioşi, auzi, în opoziţie!

Pe vremea „odiosului” nu l-a durut mâna.

Acuma nu-l doare gura.

Numai că, mai suntem și noi pe aici, ăştia cu ochiul de verde.

Care, nu-i aşa, vedem.

Vedem termopanele – de toate culorile şi de toate formele – cu care sunt împănate clădirile din zona protejată a centrului oraşului, acolo unde nici musca n-ar trebui să mişte fără ca el, arhitectul să-şi spună cuvîntul.

Alături, fireşte, de alţii de-şi zic, ca şi el, arhitecţi. Dar să-i fi auzit măcar odată vocea! Apoi, vedem câteva hidoşenii apărute în aceeaşi  zonă protejată, fără ca dumnealui, om dedicat profund oraşului, după cum citim în ziarul de ieri, să fi fost auzit zicând ceva împotrivă, protestând cumva, chiar şi de formă.

Stimabile, nu opoziţia a pavat piaţă Primăriei cu piatră cubică după ce, cea aşezată de maştrii italieni pe celebra stradă Andrei Şaguna a fost scoasă, că nu mai corespundea cu cerinţele secolului XX, nu opoziţia a elaborat planurile aiuritoare cu nici nu se mai ştie câte mall-uri de-a lungul unei singure străzi (Aurel Vlaicu) şi nu opoziţia vrea pod pe Mureş la doi metri de podul Traian, după ce cu reparatul ăstuia se vor cheltui nişte milioane.

De Euro, să fim bine înţeleşi! Nu opoziţia refuză locuitorilor Aradului – pe vremuri botezat şi „oraşul biciliştilor” o pistă pe care să poată plimba biciletele fără teama, nu opoziţia a nenorocit mii şi mii de copaci ciupelindu-i ca pe nişte găini bete, nu opoziţia a ras de pe faţa pământului două (!) stadioane – dintre care unul, leagăn al fotbalului românesc, de s-au crucit până şi duşmanii noştri – şi nu opoziţia nenoroceşte Parcul Pădurice, amplasând acolo tot felul de sedii şi locante, prietenii ştiu de ce…

Nu opoziţia face praf centrul oraşului autorizând construcţii care pocesc arhitectonica unei perle a stilului Secesion, cum nu sunt multe pe bătrânul continent!

Cât despre canalizări, asfaltări, plombări şi mai ştiu eu ce, mai bine am păstra decenţă.

Ştim pe câţi bani sau făcut. Se poate afla foarte uşor cât au costat în realitate dar şi unde s-a dus diferenţa.

Iar despre calitatea acestor lucrări, mai bine nu!

El, politicianul portocaliu al cărui nume, ce uşurare!, îmi scapă ar fi putut şi ar fi trebuit să le vadă pe toate astea! Iar dacă i-ar fi păsat măcar şi-un pic de acest oraş ar fi putut şi ar fi trebuit să acţioneze.

Că nu era mare lucru, chestiunea fiind… în familie. Şi cu fântinile arteziene şi cu piramida din Piaţa Avram Iancu şi câte altele. Să le dea peste mână celor care brăzdează răni adînci pe faţa oraşului.Care, cândva, era atât de primenită, cât să ne scoată în lumea bună.

Să nu uităm, a fost cîndva şi vice prim-ministru domnul al cărui nume îmi scapă. Acolo chiar că a avut şi cuţitul şi furculiţa! Dar, se pare, n-a ştiut cum să le folosească. Şi l-au trimis frumuşel acasă.

De unde, însă, să poată vedea el toate câte le-a făcut? El, pe vremuri şi partidul său, acuma.

La cât e de mic, i-a căzut chipiul pe nas. Ca să nu mai spun că, de acolo de unde s-a cocoţat, pe cât e de mic, nici nu te mai miri că nu ne mai vede.

I se aude, la răstimpuri, doar sâsâitul limbii, strecurată printre colţii ce s-ar vrea veninoşi.

Mă gândesc să punem mână de la mână să-i cumpărăm o oglindă. Să aibă în ce se privi mai înainte de a deschide gura.

S-o împroaşte pe ea, biata, cu flegma pregătită pentru „ceilalţi”. Asta, sunt sigur, l-ar putea ajuta şi pe el, grizonatul şi spilcuitul politician portocaliu al cărui nume îmi scapă iremediabil să-şi aducă tributul la curăţenia oraşului.

Dacă, bineînţeles ar avea cu ce şterge oglinda. Şi dacă ar şti s-o facă…

Geo R. Gică

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Editoriale

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare