Obiceiuri: Nunta în satul arădean Nadăş

Publicat de actualitati-arad in 12 Sep, 2015 | Parerea ta

nuntaGALERIE FOTO În satul arădean Nadăş, nunta este organizată păstrându-se tradiţii şi obiceiuri specifice.

Înainte de uspăţ (nuntă), bărbatul care urmează să îşi unească destinul cu femeia potrivită o peţeşte, adică o cere de nevastă.

Părinţii cu rudele apropiate merg la familia viitorului mire sau viitoarei mirese, ca să facă o tocmeală (înţelegere între cele două familii), iar atunci se hotărăşte că cei doi vor fi împreună. Tot la această întâlnire este stabilită şi data nunţii.

Cu una sau două săptămâni înainte de nuntă se invită persoanele care urmează să participe la acest eveniment.

Invitaţiile le fac doi tineri, numiţi pălăscăi, îmbrăcaţi cu sacou pe care sunt prinse mai multe cotuţe (baticuri de diferite culori tinereşti, pe care le aveau fetele pe cap), ţin într-o mână o cârlioanţă împodobită cu panglici de pânză colorată şi în cealaltă mână un ol de pământ mai mic cu ţuică de prună, primită de la familia care organizează nunta.

Pălăscăii merg pe la familiile care sunt invitate la nuntă, adresându-se astfel: „Troscoţăl de pângă vale, bună zâua gazdă mare sâmbătă (spun data nunţii), sunteţi invitaţi la nuntă de familia (spun numele familiei)”, după care se dă olul cu ţuică celor din casă să bea.

În săptămâna premergătoare nunţii, la familia unde este acest eveniment, se fac laştele (tăiţeii) şi se taie porcii.

În ziua nunţii, mirii sunt îmbrăcaţi elegant, mireasa cu rochie lungă albă, mirele în costum.

Invitaţii se întâlnesc la casa mirelui, unde sunt serviţi cu prăjituri, ţuică, suc. De aici, mirele pleacă cu două domnişoare de onoare cu rochii elegante spre casa naşilor.

Nuntaşii îi urmează cu sticle de ţuică în mână, din care primesc cei care ies la poartă să vadă nunta. Tot din alaiul de nuntă face parte formaţia cu instrumente muzicale.

De asemenea, femeile, pe tot parcursul deplasării, uiesc (strigături specifice adresate unor persoane): „Cât îi judeţu’ de mare/Mire ca noi nime nu are/ Că îi înalt frumos şi tare/Ca la Nadăş pe hotare”, „Mulţumim la dumneavoastră/Că aţi ieşit în calea noastră/ Na-ţi ieşit să ne huliţi/Aţi ieşit să ne priviţi”, „Bace vântu’ frunza-n dos/Noi vinim gi la Nadăş/Bace vântu’ ploaia nu/Îi nuntă la Nadăşu”, „Fă-mă doamne un inelaş/La doctor pe gegetaş/Când o mere să se culce/Cu mine să îşi facă cruce”.

Se ajunge la casa naşilor şi aici nuntaşii sunt primiţi cu prăjituri, băuturi alcoolice şi răcoritoare.

Uiturile sunt îndreptate, de data aceasta către naşi: „Să cunoaşce după casă/Că aici stă nănaşa noastră/Să cunoaşce după ocol/Că nănaşu nost îi mare domn!”,  „Noi v-am aşceptat cu dor/Să vă primim în ocol/Nănaşu-i gi cinste mare/Nănaşa-i frumoasă tare”.

De la naşi se merge la casa  miresei unde, din nou, femeile uiesc: „Taci mireasă nu mai plânge/Că are cine ce strânge/Lasă plângă celelalte/C-or rămâne nemăritate!”, „Mireasă frumoasă tare/Vei merge la soacra mare/Şi acolo vei lucra/ Nu ca acasă la mă-ta!”.

Alaiul se opreşte la poartă unde cei doi deavoli (vornici), conducătorii nunţii şi reprezentanţii mirilor, negociază mireasa.

Este adusă prima dată o babă (femeie bătrână) îmbrăcată urât, care are în mână o furcă de tors şi un fus.

„Asta-i hută nu-i mireasă/ Ia-ţi-o şi ţi-o du acasă/Să vadă lumea gin sat/Cu cine te-ai însurat!”. Baba nu este acceptată de mire.

Înainte de a scoate mireasa din casă sunt duse una sau două mirese mici, tot cu rochiţe albe, de obicei fetiţele au între 4 şi 7 ani.

După aceea, se scoate mireasa din casă, aceasta fiind acceptată de mire, care îi oferă verigheta.

Este luat steagul (un batic mai mare împodobit cu flori prins de o vergea de lemn) de la straşina casei, muzica începe să cânte, se joacă, nuntaşii sunt şi aici serviţi ca şi la mire şi naşi.

Nici de la casa miresei nu lipsesc strigăturile: „Faină-i steagu’ împănat/Gi fecior mândru jucat/Fecior cu mustaţă geasă/Că a fost drăguţ la mireasă!”, „Joacă steagu’ scuturat/Să se vadă peste sat/Păstă gealuri păstă văi/Că aşa-i datina la noi!”.

De la mireasă, care preluată de doi tineri necăsătoriţi, invitaţii se deplasează cu autoturismele la Primăria din comuna Tauţ, pentru cununia civilă, prilej pentru femei să adreseze câteva strigături la adresa primarului:

„Măi primar, primar la sat/Multe cârpe ai cumpărat/La neveste cu bărbat/Cumpără-mi una şi mie/Să nu zbori gin primărie!”, „Io primar ce-aş întreba/Gi-ai mai cununat cândva/O părece ca asta/Dar s-o fi cununat bine/Să n-o mai gispartă nime/Nici domnii cu legiurile/ Nici babele cu vrăjile!”.

Nuntaşii revin în sat pentru cununia religiosă a tinerilor, iar pe drum strigăturile sunt îndreptate către preot: „Părince dacă eşti bun/Ieşi afară până-n drum/Ca să cununi un păun/Ieşi afară la portiţă/Să cununi o garofiţă!”.

După oficierea căsătoriei religioase, alaiul pleacă la căminul cultural sau într-un cort mare, decorat în interior, unde este organizată petrecerea. Numărul invitaţilor variază de la nuntă la nuntă. La intrare, mirii sunt primiţi cu miere, sare şi pahare de şampanie, care se sparg.

În timpul nunţii, invitaţii mănâncă (aperitive, supă, sarmale, friptură, prăjituri), beau băuturi alcoolice (răchie, bere, vin), răcoritoare (suc, apă minerală) şi joacă (dansuri populare).

Mirii primesc bani. Naşul este primul care face cinste, iar deavolul (vornicul) anunţă suma de bani, care este pusă într-o coşară (coş împletit), după care se trece pe la fiecare familie invitată, pentru cinstea mirilor.

Mireasa aruncă buchetul, iar domnişoara care îl prinde se spune că urmează să se căsătorească în curând.

În timpul petrecerii se întâmplă şi evenimente neprevăzute, este furat papucul miresei sau mireasa, pentru care naşul dă ce cer “hoţii”, considerându-se că acesta nu a avut suficient de mult grijă de ea. “Hoţii” negociază şi primesc bani sau băutură.

Formaţia de muzică instrumentală şi solistul vocal menţin distraţia până duminică dimineaţă.

text&foto: Dorin Vasonan

Notă: Fotografiile au fost făcute în satul Nadăş, sâmbătă, 5 septembrie, la nunta tinerilor Adrian Florin și Mariana Loredana Coste.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare