Ziarul electronic al arădenilor

„O noapte preacurată” – un gând

silviu ratiuAu fost vremuri când, pentru ca să poată cânta un colind, să zicem „O noapte preacurată”, au murit oameni. Mulți. Nenumărați. Moarte de martir.

De-ar fi să-i luăm numai pe cei ce au sfârșit în temnițele din România și ar fi destui!

Apoi, au venit decenii când, de Crăciun, am învățat să ne ascundem. Chiar și de bucuriile noastre simple am ajuns să ne ascundem. Ne făceam că nici nu ne pasă.

Doar bradul împodobit, în spatele draperiilor trase cu grijă, ar fi știu să spună cum ne căutam în Ajun și cât de calde ne erau îmbrățișările.

Iar colindele ni le „ziceam” în șoaptă, așteptându-l pe Moș Gerilă, să ni-l aducă pe… Moș Crăciun.

Și a venit!

Moș Crăciun a venit, iar colindul a izbucnit din inimile însîngerate ale celor care au murit pentru că au decis că nu mai vor să stea să-l aștepte, iar el să nu poată veni. Așa că au ieșit în stradă și au început să-l strige.

Vă mai amintiți? Cerul de deasupra României a răsunat atunci de glasurile celor care, în preajma Crăciunului, au găsit puterea să proclame ceea ce, în inima lor, au simțit generații după generații: „Dumnezeu este cu noi!”.

Și așa, a fost, din nou, o „noapte preacurată”. După atâtea decenii de tăcere, un colind zburând, liber, către cer!

Iar acum, sunt mai multe voci care ne cer să nu (prea) mai colindăm, să nu mai evocăm Crăciunul ca zi de sărbătoare, să stingem lumânările și să ascundem bradul. Să camuflăm vitrinele inundate de lumina globurilor și să-l alungăm de lângă noi pe Moș.

Să nu jignim pe cei ce nu-l sărbătoresc. Crăciunul, vreau să zic.

Că nu-L știu pe Cel sărbătorit. Că nu-L recunosc sau, și mai rău, că-L urăsc. Motive – câte vrei. Și toate invocate într-un mod cât mai gălăgios cu putință.

De Nașterea Mîntuitorului, de iesle și de Pruncul Sfînt?!

Să fim serioși! Vedeți, nu e cazul… ne vine îndemnul de undeva, de departe, din „capitala” unei Uniuni Europene care a refuzat, cu ceva vreme în urmă, să-și asume, explicit și cu hotărâre, identitatea creștină.

Sensibilitatea celor ce nu împărtășesc valorile creștinismului, vezi bine, e foarte importantă. Mult mai importantă decât a celor care, ce curaj!, se încăpățânează să continue să-L proclame Domn și Mântuitor.

E vorba de multiculturalism – ni se sugerează, viclean, din vârful buzelor. Al toleranței și, atenție, al corectitudinii politice.

Numai că, de-ar fi să fie așa iar eu ar trebui să mă sfiesc să-l sărbătoresc pe Christos și Nașterea lui binecuvântată, declar că nu servesc un asemenea tip de multiculturalism! Chiar de ar fi să risc să fiu taxat ca „incorect politic” și să-mi fie scăzută nota la… purtare!

Greșesc?

Silviu Rațiu

Decembrie, 2015

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.