O fată de 12 ani a născut la Maternitatea din Arad

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2014 | Parerea ta

maternitateO fată în vârstă de 12 ani a născut o fetiţă, prin cezariană, joi, la Maternitatea Arad, cazul fiind foarte rar în judeţ având în vedere vârsta fragedă a mamei, spun medicii.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, de care aparţine maternitatea, fata a fost adusă la unitatea medicală cu o ambulanţă solicitată de mama sa în momentul în care au început durerile naşterii, iar medicii au decis să-i facă o operaţie de cezariană, mai ales că pe parcursul sarcinii pacienta nu consultase medici.

“E vorba de o pacientă de 12 ani care a avut o sarcină nedispensarizată şi care a născut prin cezariană o fetiţă în stare clinică bună, care cântăreşte 3,6 kilograme”, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Adrian Wiener.

Conform sursei citate, atât mama în vârstă de 12 ani, cât şi fetiţa ei sunt în afara oricărui pericol.

Fata este din satul Ostrov şi a fost însoţită la spital de mama ei. Tatăl fetei care a născut este plecat la muncă în străinătate.

Reprezentanţii Primăriei Birchiş, de care aparţine satul, spun că nu au auzit de cazul fetei şi nu cunosc situaţia familiei din care provine.

Potrivit medicilor, la Maternitatea Arad, din cele 2.500 de naşteri anuale, aproximativ o sută sunt cazuri de minore, însă majoritatea au în jur de 15-16 ani, cazurile de mame la vârste de 12 ani sau mai mici fiind înregistrate o dată la câţiva ani.

sursa: mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare