O companie petrolieră investește peste 17 mil. euro la Arad

Publicat de actualitati-arad in 22 Feb, 2017 | Parerea ta

O companie petrolieră va construi la Arad un centru de distribuție regional, investiția fiind estimată la peste 17 milioane de euro.

Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, acesta adăugând că municipalitatea va fi partener la această investiție.

Centrul de distribuție va fi construit de compania OMV Petrom, în cartierul Grădiște, iar, în paralel, municipalitatea va realiza în zonă un nou acces direct la șoseaua de centură, dinspre strada Cometei.

„Aradul va fi partener la realizarea acestei investiții, prin realizarea a celei de-a zecea ieșiri de pe centura Aradului. Acest lucru înseamnă că municipalitatea va moderniza strada Cometei, până la intersecția cu centura municipiului, în zona de Est a orașului. Astfel, marți, în ședința Consiliului Local Municipal Arad, vom supune votului decizia de expropriere a unor terenuri, pentru ca odată cu aprobarea bugetului să putem finanța proiectarea și execuția acestui drum“, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarul a mai afirmat că Aradul rămâne în continuare atractiv pentru investitori.

„Se demonstrează prin această investiție și prin parteneriatul pe care îl are Primăria cu această companie, că Aradul este în continuare atractiv pentru investitori, că Aradul reprezintă un mare hub, atât în domeniul transporturilor, cât și în domeniul logisticii. Aradul va fi orașul cu cel mai mare depozit de combustibil din vestul țării“, a mai declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati, Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare