O asociație din Germania a donat paturi și noptiere pentru secțiile de copii din cadrul SCJU Arad

Publicat de actualitati-arad in 17 Aug, 2017 | Parerea ta

Asociația Internationales Bildungs-und Sozialwerk e.V., din Germania, reprezentată prin prof. univ. Heinrich Schnatmann, a făcut noi donații Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, constând în 42 de paturi de spital și 85 de noptiere folosite, precum și 42 de saltele noi, cu o valoare totală estimată la 20.000 euro.

Asociația din Germania a donat aceste bunuri pentru secțiile de pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„În spiritul cooperării între judeţul Arad şi Asociaţia Internationales Bildungs- und Sozialwerk, dorim să ajutăm şi în viitor, în limitele posibilităţilor noastre, acolo unde nu există alte posibilităţi de sprijin”, a declarat prof. univ. Heinrich Schnatmann, președintele Asociației Internationales Bildungs-und Sozialwerk e.V.

De menționat este faptul că în această vară, președintele asociației din Germania a venit în vizită la spitalul din Arad, pentru a vedea care sunt necesitățile secțiilor pentru copii.

„Cu ocazia vizitei, d-lui profesor la Arad, i-am prezentat secțiile Pediatrie I și II precum și Compartimentul Boli Infecțioase Copii. Acesta ne-a promis că ne va ajuta cu tot ceea ce poate, și iată că la doar câteva săptămâni dl.  Heinrich Schnatmann a trimis un nou transport cu paturi și noptiere. Aceste dotări sunt necesare atât pentru copii cât și pentru mămicile internate cu ei. Pe această cale doresc să îi mulțumesc domnului profesor pentru ajutorul acodat și sperăm să colaborăm și pe viitor”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare