Numărul candidaților înscriși în competiția „3 pentru Arad” a ajuns la 14

Publicat de actualitati-arad in 13 Apr, 2016 | Parerea ta

treipentruaradGheorghe Falcă, președinte al PNL Arad și primar al Municipiului Arad, a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, o altă serie de cetățeni care și-au depus proiectele pentru a intra în competiția „3 pentru Arad”, o competiție în urma căreia posesorii celor mai bune trei proiecte se vor regăsi pe lista de candidați a liberalilor pentru Consiliul Local Municipal.

„Astăzi prezentăm o serie de cinci cetățeni care și-au depus proiectele în cadrul competiției «3 pentru Arad». Numărul celor înscriși până în acest moment a ajuns la 14, lucru care mă bucură, fiind dovada cea mai clară că deschiderea noastră, a PNL, către societatea civilă este de bun augur și este primită bine de către cetățeni. Din numărul, spun eu, destul de mare de cetățeni înscriși în competiția «3 pentru Arad» rezultă un dinamism important pentru orice fel de competițe”, a explicat Gheorghe Falcă.

Cei cinci cetățeni intrați în competiția „3 pentru Arad” și prezentați miercuri de către Gheorghe Falcă sunt Gabriel Ioan Vladu, Adrian Negrău, Ionel Bulbuc, Dumitru Sebastian Hodiș, iar surpriza reprezentând-o Giovanni Strona, un tânăr italian student în anul trei la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Vasile Goliș Arad.

„Proiectul meu se numește «ARAD pentru Arad», prima parte a numelui reprezentând acronimul pentru «Ateliere pentru Recreație, Animație și Daruri». Proiectul este prevăzut pentru cartierele orașului, acolo unde infrastructura pentru copii și tineret este una care poate fi îmbunătățită. În aceste ateliere copiii vor avea secțiuni de teatru, cenaclu, hand-made sau bricolaj. Vor fi învățați să susțină o dezbatere, se va merge pe dezvoltarea personală, să știe să scrie un text, de a susține un discurs”, a declarat Gabriel Ioan Vladu.

„Proiectul pe care îl propun se intitulează «Festivalul Recordurilor Arădene» și își propune să catapulteze Aradul în rândul orașelor cu festivaluri master-tent. Așa cum dincolo de graniță există o mulțime de festivaluri pe care noi le vizităm, dorim și noi, ca arădeni, să avem un brand al nostru, la care să participe nu doar arădenii, ci și cei din regiune sau din țările învecinate.

Este conceput în 3 categorii: una care promovează talentele; una care promovează tradițiile locale, împreună cu patrimoniul cultural; iar o a treia categorie care promovează talentele locale în cadrul programului artistic care acompaniază întregul eveniment”, a explicat Adrian Negrău.

„Sunt din Italia și sunt student la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Vasile Goldiș, iar proiectul meu se numește «Arad Click». «Arad Click» este o aplicație pentru smartphone și reprezintă un element de inovație pentru promovarea Municipiului Arad. Mediul internetului este cel mai bun mediu pentru a promova ceva, fie că vorbim despre oraș, restaurante sau chiar țări. Aplicația va permite ca oameni din alte țări, Italia, Franța, Spania și așa mai departe, să poată cunoaște orașul Arad. Aplicația va fi gratuită, ca oamenii să poată avea acces la acest mod de promovare a Aradului”, a spus Giovanni Strona.

„Eu am venit cu un proiect, care de fapt este o extensie a ceea ce fac eu de ani de zile, în domeniul teatral. Proiectul este destul de mare, amplu și este un proiect de nivel național. Unul din obiectivele acestui proiect vizează creșterea vizibilității orașului nostru pe harta culturală a țării. Un festival cu această tematică, prin originalitatea și unicitatea lui, ar atrage mari beneficii de imagine către Municipiul Arad.

Proiectul se numește «Start», un festival de teatru al anilor terminali ai facultăților de teatru din România. Lucrările de licență, unele dintre ele sunt adevărate spectacole de teatru ale studenților. Doar că acestea sunt prea puțin promovate și se joacă în spații limitate ca loc și vizibilitate. Un astfel de vestival ar atrage în juriul și în jurul acestuia oameni cu notorietate din cultură, artă dramatică sau pictură”, a declarat Ionel Bulbuc.

„Proiectul depus de mine se numește «Vreau să ajut» și se pliază pe domeniul voluntariatului. Există o mulțime de grupuri, în special pe facebook, în care oamenii se plân de probleme precum defrișările sau animale abandonate pe străzi. M-am întrebat și eu dacă pot să ajut cu ceva!? Cred că, dacă ne implicăm, cu toții putem ajuta”, a spus Dumitru Sebastian Hodiș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare