Ziarul electronic al arădenilor

Nu sunt bani pentru investiții la Spitalul Județean Arad

Conducerea Consiliului Județean Arad a cerut ajutorul ministrului Sănătății pentru alocarea de fonduri pentru investiții la Spitalul Clinic Județean, suma necesară fiind de 35 milioane de euro.

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a spus că la nivelul instituției pe care o conduce există de aproximativ 35 de ori mai puţini bani decât necesarul pentru investiţii doar în Spitalul Judeţean, în situaţia în care întregul excedent de anul trecut ar fi folosit exclusiv pentru spital.

„Din această cauză era necesară implicarea parlamentarilor de Arad în susţinerea spitalului şi, tot de aceea, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a cerut ajutorul ministrului Sănătăţii! Investiţiile necesare se cifrează la 35 de milioane de euro, obiectivele majore fiind reabilitarea Secţiei Psihiatrie, relocarea şi modernizarea Secţiei Oncologie, reparaţii capitale la Obstetrică, Ginecologie şi Neonatologie, achiziţionare RMN“, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca a afirmat că bugetul alocat de Consiliul Judeţean pentru investiţii în 2017 este asigurat din excedentul pe anul 2016.

„Dacă nu am fi avut acest excedent, nu am fi putut aloca nici un leu, într-un domeniu de maximă importanţă, cum este Sănătatea”, a spus Cionca, acesta adăugând că excedentul realizat anul trecut este de 6,882 milioane lei (1,582 milioane lei pentru funcţionare şi 5,299 milioane lei pentru dezvoltare).

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad a realizat o scurtă radiografie a situaţiei existente la Spitalul Judeţean, a investiţiilor necesare şi, mai ales, a aportului bugetar pe care CJA îl va avea asupra sistemului de sănătate arădean.

„Acţiunea este o urmare a vizitei la Arad a ministrului Sănătăţii, care a informat că judeţul Arad nu va avea alocările financiare necesare dezvoltării unităţilor medicale din judeţ. Spitalul Judeţean funcţionează în 20 de clădiri aflate la adrese diferite, ceea ce îngreunează, în primul rând ca şi costuri, funcţionarea sa. Am afirmat permanent că e nevoie de salarii bune în administraţie, pentru stimularea profesioniştilor şi a performanţei. Dar, la felul cum a gândit Guvernul această majorare, s-a produs un dezechilibru în toată ţara, fiindcă nu a oferit şi resursele necesare creşterii salariilor. Şi la Arad există un impact important asupra bugetului Consiliului Judeţean, în special asupra capitolului «Investiţii» de la Spitalul Judeţean şi celelalte instituţii subordonate”, a declarat Iustin Cionca.

Preşedintele CJA a prezentat, vineri, ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, situaţia din sistemul de sănătate arădean şi investiţiile necesare pentru funcţionarea şi modernizarea Spitalului Judeţean. Aceeaşi situaţie a fost prezentată şi parlamentarilor, cu câteva săptămâni mai devreme, însă nici unul dintre amendamentele pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad nu a fost aprobat în Parlament.

„Am prezentat domnului ministru situaţia cu care ne confruntăm la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cât şi direcţia de dezvoltare pentru următorii patru ani. Pentru a avea un spital funcţional, un sistem de sănătate normal, avem nevoie de un sprijin concret, guvernamental, pentru rezolvarea punctuală a solicitărilor”, a mai declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.