Ziarul electronic al arădenilor

Noul sediu al ISJ Arad, inaugurat în prezența ministrului Educației

Noul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost inaugurat, joi, în prezența ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase, la eveniment mai fiind prezente oficialități locale și județene, reprezentanți ai unor instituții și culte religioase, dar și politicieni.

Noul sediu al Inspectoratului Școlar Județean este situat pe strada Corneliu Coposu, în apropierea Consiliului Județean. Investiția, care cuprinde și o clădire pentru Palatul Copiilor, a fost finanțată de Guvernul României, prin Ministerul Educației Naționale.

Construcția clădirii a început în urmă cu aproape un deceniu, valoarea proiectului fiind de peste 30 de milioane de lei.

Clădirea Inspectoratului, parter și două etaje, a costat aproximativ 12 milioane de lei. La parter și etajul întâi sunt 19 birouri, iar la etajul doi sunt cinci camere de cazare.

Lucrările la Palatul Copiilor sunt realizate în proporție de 30%, costul fiind, până în prezent de aproximativ 5,6 milioane lei. Pentru finalizarea lucrărilor la această clădire mai este necesară suma de 12,5 milioane de lei, bani care sunt așteptați de la Ministerul Educației.

Clădirea se va întinde pe aproape cinci mii de metri pătrați, fiind o construcție tip parter și un etaj, cu subsol tehnic general. Pe lângă vestiarele, grupurile sanitare, depozitele și birourile de care va dispune clădirea, în cadrul viitorului Palat al Copiilor va fi și o sală de spectacole.

Pavel Năstase, ministrul Educației Naționale, a spus în discursul său, că instituția pe care o conduce va finanța în continuare construirea noului Palat al Copiilor din Arad.

Tot joi, ministrul Educaţiei a vizitat Târgul EDU2JOB (care include un târg a locurilor de muncă, un târg al educaţiei şi unul al firmelor de exerciţiu). Evenimentul este organizat la Complexul Expo Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.