Nicolae Ioţcu se poate întoarce la conducerea CJ Arad

Publicat de actualitati-arad in 10 Jun, 2016 | Parerea ta

Nicolae Iotcu - presedinte cja-1Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, este liber să se întoarcă la conducerea Consiliului Judeţean Arad până când se va forma noua echipă, după ce magistraţii Curţii de Apel Timişoara i-au ridicat, vineri, măsura controlului judiciar.

Ca urmare a procesului, Nicolae Ioţcu a fost suspendat din funcţie încă din vara anului 2015. Acesta a avut, în aceste zile, o nouă înfăţişare în cadrul procesului la Tribunalul Timiş, iar avocaţii săi au cerut ridicarea măsurii controlului judiciar, care cuprindea printre altele interdicţia de a exercita profesia în baza căruia ar fi comis fapta pentru care este judecat, adică interdicţia de a se întoarce la conducerea Consiliul Judeţean Arad. Magistraţii Tribunalului Timiş i-au respins şi de această dată cererea.

Avocaţii lui Ioţcu au contestat decizia la Curtea de Apel Timişoara. Dacă până acum magistraţii Curţii de Apel Timişoara au respins solicitarea, vineri, au acceptat contestaţia, ridicând astfel măsura controlului judiciar.

Acest lucru înseamnă că Nicolae Ioţcu se poate întoarce pe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad până când se va forma noua echipă de conducere. Nicolae Ioţcu nu a candidat la alegerile locale din 5 iunie.

Contactat de Mediafax, Nicolae Ioţcu a recunoscut că i s-a ridicat măsura controlului judiciar.

„Peste weekend mă voi gândi dacă mă voi întoarce la Consiliul Judeţean, trebuie să văd mai multe lucruri. Cel mai probabil, luni, voi da un răspuns”, a declarat, Nicolae Ioţcu.

În ceea ce priveşte procesul pe fond, acesta a fost amânat, zilele trecute, pentru toamnă în vederea efectuării expertizei criminalistice.

Mai exact, avocaţii lui Ioţcu solicitaseră expertizarea unor interceptări audio-video depuse la instanţă de către DNA, iar judecătorul a admis cererea.

Ioţcu a fost şi arestat preventiv iniţial, apoi a fost plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara şi de a se întoarce la CJ Arad, unde a comis fapta. Nicolae Ioţcu a fost reţinut, pe data 24 iulie 2015, după ce a fost prins în flgrant când ar fi primit mită şi cercetat pentru trafic de influenţă în cazul unui cotract pentru aparatură medicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, un contract în valoare de 1,6 milioane euro.

Ioţcu este acuzat că în schimbul mitei ar fi făcut presiuni ca firma pe care a dorit-o să câştige contractul.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare