Nicolae Ioţcu rămâne sub control judiciar

Publicat de actualitati-arad in 14 Apr, 2016 | Parerea ta

nicolae iotcuPreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu, rămâne sub control judiciar până după alegerile locale, după ce Tribunalul Timiş i-a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii, prelungindu-i controlul judiciar cu 60 de zile.

„Instanţa respinge cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, prin apărători aleşi, ca nefondată. Menţine măsura controlului judiciar a inculpatului, dispusă de Tribunalul Timiş, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile, respectiv data de 11 iunie“, arată soluţia Tribunalului Timiş.

Aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara în termen de 48 ore de la pronunţare.

Ioţcu este judecat într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

În iulie 2015, Ioţcu a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea 10.000 de euro mită, dar ulterior încadrarea faptei de către magistraţi a fost aceea de trafic de influenţă.

Procurorii DNA au găsit asupra lui Ioţcu un plic conţinând 10.000 de euro, bani pe care acesta i-ar fi primit cu titlu de mită de la un om de afaceri pentru cumpărarea, din bani publici, a unor instrumente medicale pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

În august 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ioţcu pentru trafic de influenţă.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare