Monografii: Tradiţii de nuntă la Secusigiu

Publicat de actualitati-arad in 23 Jul, 2016 | Parerea ta

monografiiOdinioară, în familiile româneşti din Secusigiu, părinţii erau cei care hotărau căsătoria tinerilor. De obicei căsătoriile se făceau numai cu tineri din sat sau din Igiş şi Saravale.

După ce găseau fata, părinţii feciorului trimiteau la părinţii fetei pe cineva din vecini sau nişte rude, care să pregătească peţitul. Aceştia explicau cam ce pretenţii au părinţii feciorului în legătură cu zestrea (cât pământ, ce mobilă, ce haine, câţi bani).

După aceasta urma adevărata tocmă dintre părinţii feciorului şi cei ai fetei. Tocmeala putea avea loc în casa unei rude sau acasă la fată. Înţelegerea era pecetluită de căpară, adică de o sumă de bani, dată de părinţii feciorului, în semn că vor respecta înţelegerea.

În caz că se răzgândeau, ei pierdeau această sumă. De asemenea, „cinara se dăruia cu o cârpă, o cotrânţă, un taler de argint sau un galben de aur.”

Apoi, viitorii cuscri şi mirii închinau cu rachiu şi stabileau data nunţii (care nu putea avea loc în perioadă de post, ci numai în Câşlegi).

Până la nuntă tinerii erau logodiţi sau credinţaţi. În acest timp nunta trebuia anunţată de trei ori în biserică.

Cu o săptămână înainte de duminica hotărâtă pentru nuntă, „să cemau niamurile”

de către „giveri”(chemători). Atât junile (mirele), cât şi cinăra (mireasa), aveau câte un chemător. Aceştia, îmbrăcaţi în port popular, cu căciulă cu cocardă şi panglici, cu un ştergar legat în diagonală peste piept, mergeau pe jos sau călare pe un cal împodobit, pe care se punea un cilim, prin sat, pe la rudele celor două familii.

Acolo ei rosteau chemarea, care odinioară era în versuri, după care îi îmbiau pe cei invitaţi să guste răchie din ciutură (ploscă) sau vin din cârceag (ulcior de pământ).

Odinioară, nunta se ţinea în două case, la cinără şi la june.

Cu o săptămână înainte, ambele familii se pregăteau, tăiau animale, păsări, făceau aluaturi. În ajunul nunţii, rudele apropiate ale junelui şi nănaşul se duceau la cinără, unde givărul mirelui era legat simbolic peste piept, în diagonală cu un ştergar frumos ornamentat şi i se spunea că din această seară el are sarcina să păzească mireasa. Mireasa de atunci îi numea frate, iar el îi zicea soră, şi aşa se vor numi unul pe altul toată viaţa.

Mirele tocmea muzicanţii, iar naşul îşi alegea un ajutor, numit tarisfăt, cu care coordona desfăşurarea nunţii. (…)

Cu vremea, tarisfătul a dispărut din ceremonialul nunţii româneşti din Secusigiu.

În ziua nunţii invitaţii mirelui se adunau la casa acestuia iar invitaţii miresei la casa ei. Rudele nănaşului mergeau la acesta şi îl duceau cu muzica la casa mirelui. Aici erau serviţi cu prăjituri şi „să dădea dă băut”, după care porneau în alai, pe jos sau cu trăsurile împodobite, spre casa miresei.

„Nănaşu când vine după mireasă să leagă cu o stofă sau mătasă şi ăla-i cadou lu nănaşu”…

Alaiul era deschis de mire care mergea cu o fată, urmau nănaşi, rudele şi muzica. La casa miresei erau aşteptaţi cu uşile larg deschise şi erau serviţi cu prăjituri şi cu băutură, după care luau mireasa şi porneau la cununie. De data aceasta alaiul era deschis de naş cu mireasa. În spatele lor era mirele cu naşa, rudele şi muzica.

După cununie, când ieşeau pe uşa bisericii, naşul arunca celor ce priveau un pumn de bani mărunţi.

În perioada interbelică, de la biserică nuntaşii se întorceau la casa miresei. După ce mirii au intrat în casă, în uşa tinzii, se punea o troacă cu apă şi doi dintre rudele miresei, îmbrăcaţi în şube şi cu bâte, nu lăsa pe nimeni să treacă, până nu arunca câţiva bani în troacă.

În trecut, în acea zi, la casa miresei, se ţinea şi hora satului şi se stătea până seara. În mijlocul horii mari se forma una mai mică, în care jucau nuntaşii. În timpul jocului bărbaţii chiuiau iar femeile descântau.

Strigăturile le vizau pe soacra mare, pe nănaşă, pe mireasă:

„Soacra mare,

Poale n-are,

Şi i-o face noru-sa

Şi i-o face şi i-o face

Şi-o purta nevoi s-o calce;

Şi i-o face poale noi

Şi-o purta şapte nevoi.

I! Ha! I!Ha! I! Ha !Ha!”

sau

„Socru mare cioareci n-are

Şi i-o face noru-sa

Şi i-o face dintr-un sac

Şi-o purta un drac.”

sau

„Asta-i fata cea lăudată

De trei ani nepieptănată,

Când stăm noi s-o pieptănăm

Şapte sate ridicăm

Tot cu furci şi cu topoare

Ca păduchii să-i omoare

I! Ha! I! Ha! I! Ha !Ha!”

Între femeile din cele două tabere aveau loc adevărate competiţii.

Înainte de a se însera se strigau cinstele (darurile) aduse de invitaţii miresei la mireasă acasă. În trecut se aduceau prăjituri, bani, vase, năframe, etc.

Când se termina strigarea cinstelor, toţi nuntaşii plecau la casa mirelui unde se servea cina: zupa, sarme, friptură, plăcintă, turce (gogoşi). Obiceiul în sat era să se facă un pom de turce, care se punea la masă în faţa nănaşului.

După cină se strigau cinstele şi la casa mirelui. La aceast moment al nunţii participau doi bărbaţi. Primul spunea din partea cui vine cinstea şi făcea glume pe seama defectelor fiecăruia, fără ca să se supere cineva. Al doilea îl îngâna pe primul.

Au fost şi nunţi la care invitaţii miresei mâncau la mireasă acasa iar cei ai mirelui, cu mireasa şi cu nănaşul, la mire.

Cu vremea cinstirile au început să se strige numai la casa mirelui.

După ce se termina strigarea, prăjiturile aduse de nuntaşi se puneau pe masă şi pe urmă începea jocul miresei pe bani. Nănaşul primea două farfurii şi cel care voia să joace mireasa trebuia să pună în farfurie o sumă oarecare.

Nănaşul când vroia să oprească jocul ridica farfuria de deasupra iar banii cădea în cea de dedesubt, semn pentru muzicanţii să se oprească. Cine voia să continue jocul cu mireasa trebuia să dea altă sumă.

Primul care juca mireasa era givărul mirelui. După ce a jucat-o, el trebuia să stea cu ochii pe mireasa, fiindcă nuntaşii încercau să fure de la mireasă câte ceva. Ei dădeau obiectele furate nănaşului, care îi cerea givărului să plătească pentru ele o sumă. Cei care plăteau erau părinţii givărului.

Dimineaţa nănaşul era condus de nuntaşi cu muzică până acasă, iar acolo, în mijlocul drumului se juca hora nănaşului.

La mijloc se aprindea un snop de paie. Unul dintre nuntaşi umbla cu o perină cu pene şi-i umplea de pene pe nuntaşi.

A doua zi, nuntaşii miresei plecau cu cinstele la noua casa a miresei. Acest drum constituia o ocazie să se plimbe cu trăsurile prin sat, ca să fie văzuţi.

Ulterior obiceiul s-a schimbat. Era plimbată pe uliţele satului mireasa, ca să o vadă lumea învălită ca nevastă.

sursa: Doru Sinaci, Rodica Colta – Secusigiu, monografie, Editura Mirador, Arad 2011

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare