Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Tăierea porcului la Şepreuş

monografiiO activitate în care era implicată toată familia la Şepreuş era tăiatul porcului. Odinioară, tăierile aveau loc în jurul datei de 20 decembrie, adică „de Ignat”.

Activitatea începea dimineaţa devreme. Vecinii şi prietenii se adunau la casa celui ce urma să-şi taie porcul.

După ce beau un păhărel de rachiu să îşi facă curaj, mergeau la coteţ, prindeau porcul şi unul din familie sau un om cu care s-a vorbit dinainte îl înjunghea. Pârjolitul se făcea mai demult cu paie. Acum se foloseşte lampa cu gaz sau butelia.

După pârjolit, porcul este curăţat şi spălat, până pielea îi devine roz, apoi era băgat în „casa în care stăteau” şi aşezat pe jupi de tulei şi acolo fãceau totul.

Sângele se ştergea cu cârpe de cânepă. Porcul era crăpat în trecut pe spate. Acum tranşatul se face afară, iar porcul se crapă în faţă.

Se scot şuncile din faţă şi şuncile din spate şi apoi se crapă în două şi se scot măruntaiele (inima, plămânii, rinichii, splina), care se aşează într-un vas cu apă rece, după care se taie fiecare bucată, se curăţă, se spală şi se aşează la fiert pentru cardaboş.

O parte din capul porcului rămâne pentru fiert iar cealaltă parte se păstrează pentru răcituri. Până când fierb măruntaiele, porcul este tăiat în bucăţi mai mari şi este aşezat pe o masă. Apoi se decupează tablele de clisă, iar restul se taie bucăţi mai mici pentru topit. Şuncile, care se păstrează pentru vară, sunt puse deoparte.

La fel şi carnea care se lasă. Restul de carne se taie bucăţi şi se macină împreună cu slănina pentru cârnaţ.

În timpul acesta femeile scot maţele şi încep să le cureţe.

O bucată din guşă se fierbe şi se pregăteşte cu usturoi, cu boia. Carnea pentru cardaboş se macină mai mare.

Reţeta de cârnaţ este, cu mici diferenţe de gust, aceeaşi. Se pune usturoi, sare apoi se frământă, până se desprinde carnea măcinată de pe degete. Cârnaţul, după ce este umplut, se lasă să se zvânte, apoi se pune la fum.

Cardaboşul se prepară cu orez. Se mai pune puţină sare, puţin piper, puţin cimbru, puţin maieran.

Obiceiul este să se pună în maţe mari şi fiecare bucată de cardaboş se leagă la capete şi se pune la fiert. După ce dă puţin în clocot, se scoate şi se pune la răcit.

La Şepreuş se face şi „şfarclă” (tobă) şi maioş.

Şunca, clisa şi carnea, lăsată să se mănânce peste an, este pusă vreme de 6 săptămâni în saramură, apoi la fum. Afumatul se fãcea în pod.

sursa: Monografia comunei Şepreuş, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *