Monografii: Revolta anticomunistă de la Șepreuș

Ziua de duminică, 31 iulie 1949, avea să rămână, de-a pururi, în memoria sătenilor din comuna Şepreuş.

Tot satul era prezent la o nuntă a unor tineri din localitate, când, pe nepusă masă, dubaşul de la Consiliul Popular a convocat oamenii în faţa Primăriei, ca să fie informaţi de către un activist de partid în legătură cu recolta de grâne din acel an.

Desigur, principala comunicare făcută de activistul de partid viza cotele de cereale, pe care gospodarii din Şepreuş trebuiau să le predea statului, în contul despăgubirilor de război faţă de Uniunea Sovietică.

Mai mult, plata muncitorilor de la batozele de treierat grâu trebuia făcută în bani de acum încolo, nu în produse, cum era în anii trecuţi.

Puşi în faţa acestor „noutăţi”, sătenii din Şepreuş s-au revoltat, comunicându-i activistului de partid că nu le mai rămân cereale pentru hrana zilnică, până la recolta următoare.

În replică, activistul le-a răspuns că „am văzut multe prune în comună, deci mâncaţi prune cu pâine, că aceasta este hrana ţăranului vara”.

La răspunsul cetăţenilor, că nu le mai rămân cereale nici pentru pâine, activistul i-a îndemnat să mănânce fân şi paie. Acest răspuns jignitor a fost, de fapt, scânteia care a aprins flacăra revoltei.

Activistul de partid şi toţi ceilalţi din delegaţia acestuia au fost alungaţi afară din comună, cu pietre şi înjurături.

Pe loc, sătenii au ales un comitet de conducere a revoltei – sau a „rebeliunii”, cum a rămas în literatura comunistă – comitet din care au făcut parte Stana Ioan, a lui Băndeţ, un ţăran înţelept şi foarte bun gospodar, Stana Simion, zis Nanci, Stana Petru, Sălăjan Ioan, a Huhului, Burcă Teodor, a Brezului, şi Pârtan Petru.

Sub conducerea acestui comitet, între 2. 500 şi 3.000 de săteni s-au adunat în faţa Primăriei şi, considerând că această clădire reprezintă adevăratul mijloc de opresiune a sistemului comunist şi sursa tuturor relelor, au devastat-o.

Apoi, au devastat şi magazinul din localitate, de unde au luat toate alimentele de care duceau lipsă şi pe care le primeau doar porţionat, pe cartele, după care au dat foc şi fostului conac boieresc, pe cale de a fi transformat în sediu de CAP.

Toată noaptea următoare, sătenii s-au organizat în patrule şi au păzit drumurile de acces în localitate – numele localităţii, în traducere înseamnă „şapte uşi”, de fapt cele şapte porţi de intrare în comună – de teama unor posibile represalii.

Acestea n-au întârziat să apară, deoarece în dimineaţa de 1 august 1949, câteva camioane încărcate cu jandarmi şi-au fãcut apariţia pe podul de la moară.

Văzând organizarea sătenilor, care blocaseră podul cu grape întoarse cu dinţii în sus, jandarmii s-au retras pentru moment. Apoi, în grupuri pedestre sau călare, jandarmii au încercat să ia podul cu asalt, cu toate că sătenii care păzeau acest obiectiv doreau să ducă tratative cu comandanţii acestora.

Văzând că jandarmii încep să-i lovească pe săteni cu patul puştilor şi cu cravaşele, un om de legătură a chemat masa mare de săteni revoltaţi de la Primărie la faţa locului. Mulţimea i-a dezarmat pe jandarmi, luându-le caii şi armamentul, dar la scurtă vreme au apărut mai mulţi soldaţi şi securişti, în număr mare.

Au avut loc schimburi de focuri, soldaţii folosind – pentru intimidarea sătenilor revoltaţi – mitraliere, grenade şi branduri. S-a înregistrat şi prima victimă, Ioan Faur, care  a fost ucis de un glonţ.

Văzând mulţimea de soldaţi, capii revoltei le-a recomandat sătenilor să se ascundă, pentru a nu fi ucişi, mulţi dintre ei plecând înspre Munţii Codru Moma, prin satele Beliu, Craiva, Agrişu Mare, Bochia etc.

Armata intră în sat şi, din casă în casă, a arestat tot ce a găsit în cale: femei, bătrâni, copii, oameni maturi, pe care-i duc, sub escortă, în curtea Primăriei.

Regretatul profesor Florin Pârv, autorul monografiei „Şepreuş – vatră de inimă şi suflet”, îşi aminteşte că a fost arestat împreună cu părinţii şi, alături de ceilalţi săteni, au fost ţinuţi zile întregi în beciurile Primăriei, fără apă şi fără pâine.

În ziua de 2 august 1949, sătenii din Şepreuş  au fost interogaţi cu brutalitate de către organele de Securitate. Unii au fost eliberaţi, alţii sunt duşi la Arad.

Avocatul Pârv Teodor, fratele socrului capului revoltei, Stana Ioan, Pârv Ioan, socrul capului revoltei, Stana Ioan, Incicău Mihai, socrul capului revoltei Stana Simion, şi Stana Ioan, cârciumarul din localitate, sunt duşi în faţa Primăriei şi împuşcaţi fără cruţare, pe la spate, ca să se spună că au fugit de sub escortă, cu toate că nici unul dintre aceştia nu participaseră direct la revoltă.

Trupurile lor au fost ţinute două zile pe platoul din faţa Primăriei, iar sătenii au fost aduşi cu forţa de către soldaţi să-i vadă şi să se înspăimânte. Apoi, fără nici o ceremonie religioasă, au fost îngropaţi într-o groapă comună la marginea localităţii.

Cei trei fraţi care fost consideraţi ca fiind printre capii revoltei, Stana Ioan, Stana Simion şi Stana Petru, n-au reuşit să fie prinşi de către organele de securitate decât în  31 august 1952,  cu toate că, în tot acest răstimp, au stat ascunşi tocmai în sat, pe la rude şi pe la prieteni.

Semn cât se poate de clar că revolta de la Şepreuş a fost un fenomen de masă, o revoltă împotriva sistemului comunist împovărător, care atenta la averea şi la libertatea gospodarilor de aici.

De fapt, tot în această perioadă înregistrăm revolte similare, dar de mai micã intensitate, în satele limitrofe Apateu, Şomoşcheş, Berechiu, Coroi, Craiva, dar şi în localităţi din judeţele Bihor şi Timiş.

sursa: Monografia comunei Şepreuş – Rodica Colta, Doru Sinaci

comentarii