Monografii: Preoteasa Ersilia Sturza şi fiul ei Marius

Publicat de actualitati-arad in 19 Sep, 2015 | Parerea ta

monografiiDe numele Ersiliei Sturza (1853-1937), soţia preotului Mihai Sturza din Şepreuş, se leagă începuturile activismului feminin românesc în judeţul Arad.

Ersiliei Sturza i se datorează colecta făcută pentru ostaşii de la Plevna din timpul Războiului de Independenţă, din anul 1877, în care intrase România.

După modelul apelului lansat de femeile din Sibiu, această preoteasă de ţară din Şepreuș a publicat în presa arădeană un apel intitulat „Adresă filantropică către femeile române” în care arată că „lupta o ţin românii şi noi suntem române”, îndemnând aşadar „pe fiecare română adevărată să facă sacrificii şi să ofere după putinţă pentru ajutorarea bravilor ostaşi din România”.

Organizate într-un comitet, activitatea femeilor din zonă, de într-ajutorare a răniţilor români de peste Carpaţi, apare consemnată în revista „Gura satului”.

Printre cele care au răspuns apelului, făcând donaţii individuale, s-au numărat Zoe Mihălţan, Ileana Roşu şi Iudita, soţia vice notarului comitatens Gheorghe Secula.

Ca recunoaştere a aceastei activităţi de colectare de materiale pentru ostaşi, preoteasa Elena Ţăranu din Lipova şi Ana Moga, născută Bologa, din Arad, au fost decorate în 1879 de Crucea Roşie din România cu „Crucea Doamna Elisabeta”.

Pentru gestul ei, în semn de recunoştinţă, la aniversarea a 120 de ani de la Războiul de Independenţă, a fost bătută o medalie cu chipul Ersiliei Sturza.

În spatele acestui patriotism românesc al Ersiliei, inoculat în casa părintelui ei, preotul Magdu din Şoimoş, se ascundea însă şi o mamă care, rămasă în 1891 văduvă, s-a luptat, din puţina-i avere, să-i ridice şi să le dea o educaţie românească.

Fiul ei cel mare, Marius Sturza îşi amintea, peste ani: „Iubirea de neam şi jertfa pentru neam era temelia pe care se baza toată educaţia noastră de acasă (… ) mama ne alinta, liniştea, şi încuraja, când nu mai putea cu cântece şi poveşti din popor”.

Prof. univ. dr. Marius Sturza

Marius Sturza (1876-1954), cel mai mare dintre cei şapte copiii ai preotului Mihaiu Sturza şi al Ersiliei Sturza, s-a născut în 27 august 1876, în satul Şepreuş.

Rămas orfan de tată, la 14 ani, a fost ajutat în formarea sa profesională de unchiul său – fratele adoptiv al mamei – medicul Ioan Hozan, care îi va fi un adevărat model.

De la 15 ani până la terminarea universităţii a beneficiat de burse de studii, mai întâi de la fundaţia Elena Ghiba Birta, iar în continuare de la fundaţia Gojdu. Liceul l-a început la Freiwaldau în Silizia, unde trăia unchiul său, Ioan Hozan, dar după un an „este adus acasă” fiindcã începea să uite limba românească şi îşi continuă studiile la Liceul românesc din Beiuş şi la vestita şcoală şaguniană de la Braşov, unde face anii III-VIII şi îşi susţine, în 1895, bacalaureatul.

Studiile de medicină le-a fãcut la Viena, unde a luat contact cu colonia românească şi cu tineretul grupat în jurul „României June”. În urma activităţii desfăşurate a fost ales secretar, casier, iar în anul 1898/1899 preşedinte al Societăţii literare România Jună.

După 1990, când s-a înfiinţat Clubul Român din Viena, Marius Sturza va ţine şi aici numeroase conferinţe cu subiecte naţionale, sociale şi medicale.

În anul 1901 obţine titlul de doctor în medicină şi după o încercare nereuşită de a primi numirea de medic secundar la spitalul din Arad, rămâne în Austria unde preia conducerea sanatoriului Wällichhof.

Locuieşte însă la Viena, unde continuă să se implice în viaţa comunităţii româneşti.

Astfel, în anii 1906-1908, alături de alţi intelectuali români din capitală, a făcut demersuri pentru înfiinţarea unei capele şi ridicarea unei biserici ortodoxe române

la Viena. Capela a luat fiinţă în anul 1907 într-un palat de pe Löwelstrasse, Marius Sturza fiind numit secretarul şi casierul comitatului parohial.

Prin colecte au adunat 150.000 coroane, iar primarul Vienei le-a oferit un teren viran pentru construirea bisericii însă războiul a impiedicat realizarea acestui vis al celor din colonia românã.

În februarie 1919, Marius Sturza lasă totul şi se pune la dispoziţia Consiliului dirigent din Sibiu, care îl numeşte consilier de resort în probleme sanitare. În această calitate se va ocupa, vreme de 3 ani, împreună cu prof. Haţeganu, de organizarea sanitară a Ardealului.

Dar, din 1922 lucrurile se schimbă. Omul care a lăsat o carieră strălucită la Viena pentru a-şi servi cu cunoştinţele sale neamul se vede numit medic secundar la Aiud. Dezamăgit şi bolnav se întoarce la Viena, cu posibilitatea de a conduce pe timp de vară staţiunea Sovată, pe care o modernizează.

În 1934 ajunge prin concurs profesor titular la Catedra de Balneologie şi Fizeoterapie a Universităţii din Cluj Academia Română, a cărui membru devine între timp.

De-a lungul vieţii a scris numeroase studii de specialitate. Pentru meritele sale, pe lângă titlul de membru al Academiei Române, a fost numit membru al Academiei de Medicină şi al Societăţii Internaţionale de Hidrologie.

sursa: Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare