Monografii: Poveşti cu haiducii din Căprioara

Publicat de actualitati-arad in 03 May, 2014 | Parerea ta

monografiiAmintirea haiducilor din pădurile Căprioarei s-a transmis şi ea în sat pe cale orală, până azi.

În aceste poveşti, repetate de bărbaţi în serile lungi de iarnă, la clacă şi prin birturi, vreme de mai bine de o sută şaptezeci de ani, s-au păstrat şi câteva date precise: numele haiducilor şi, la doi dintre ei, câteva date biografice, azi, în absenţa documentelor, greu de verificat.

Ca toate poveştile din bătrâni, ele sunt pe de o parte puternic mitizate, accentul fiind pus pe calitatea de erou invincibil, dar în acelaşi timp sunt şi vagi, acţiunile justiţiare ale haiducilor având loc într-un timp neprecizat.

Puţinele date înserate sunt azi un indiciu că aceste poveşti, adunate de Ioachim Popovici din Căprioara, sunt construite pe întâmplări reale.

Prezenţa grofilor localizează poveştile în perioada austro-ungară, iar alte date prin anii 1825– 1827.

Potrivit acestor poveşti, în pădurile Căprioarei au trăit cândva ascunşi haiducii Marin Hodoru, Gheorghe Toma, Ioachim Marta, Duţu Ioachim şi Dimitrie Dimitrie.

Oamenii povesteau că Dimitrie s-a născut într-un sat din apropierea Lugojului, a stat ascuns în pădurea Crăişorul şi ar fi murit spânzurat la Lugoj.

Din cântecul despre el se mai cunosc doar două versuri, legate de prinderea sa:

„Dimitrie Dimitrie

Te-au suit domni-n cocie…”.

Faţă de ceilalţi, haiducul Duţu Ioachim, care a trăit ascuns în peştera ce-i poartă azi numele, din perimetrul localităţii Căprioara, s-a bucurat în zonă de un prestigiu deosebit, în primul rând datorită dreptăţii pe care încerca să o facă oamenilor. Tradiţia spune că s-a născut în satul Fintoaga din judeţul Hunedoara şi că în ceata sa au fost oameni din Căprioara, Bulza şi Toc. Se ascundeau de poteră într-o peşteră din Valea Fundăţii.

De asemenea se mai povesteşte că Duţu cu ceata sa treceau Mureşul cu bărcile şi dădeau lovituri la curţile grofilor din Petriş şi Săvârşin.

Una din poveşti vorbeşte despre un stejar din parcul caselului de la Petriş, cunoscut cu numele de stejarul dreptăţii, fiindcă aici i-ar fi judecat Duţu pe grofi pentru abuzurile pe care le făceau ţăranilor.

O altă poveste spune că Duţu şi oamenii lui l-ar fi răpit pe fiul grofului Forray Andras din Săvârşin, pentru a-l obliga să meargă la Budapesta şi să ceară schimbarea unei legi nefavorabilă iobagilor. Duţu ar fi fost prins, după o altă poveste, în urma trădării unuia din ortaci.

Alături de poveşti, în sat se păstrează şi balada lui Duţu.

Autorul cântecului a rămas, ca la toate baladele, necunoscut, însă cel care l-a compus, poate unul din ortaci, l-a cunoscut pe Duţu.

Balada haducului Duţu

Când eram micuţ băiat

Nicicând nu ieşeam din sat

Stăteam la taica-n ogreadă

Tot cu maica mea cea dragă.

Când ajunsei ficioraş,

Voinicel şi harimbaş

Văzui sărăcie multă

Şi bogaţii mari la burtă.

Şi mai văzui multe rele

De dragul inimii mele

Şi mă mâniai pe grofi

Că ne ţin să le fim robi.

Luai drumul codrului,

Dreptatea haiducului

Vreau să trâmure domnia

Viţeşpanii şi grofia.

Foicică brânduşea,

Peştera e casa mea

Acolo când oi intra

Pandurii nu m-or afla.

N-am palate mari grofeşti

N-am nici flori albe-n fereşti

Am un locuşor al meu

Ce mă apără de rău.

Fie ploaie, fie vânt

Eu stau sub piatră şi cânt

Cântul meu l-aude steanul

Lui îi spun cine-i duşmanul.

Haiducie, haiducie

Dragă mult îmi eşti tu mie

Din fragedă tinereaţă

Până în adâncă bătrâneaţă.

Versavio, nevasta mea

Adu-mi tu o floricea,

Floare roşie de piatră

Să nu te uit niciodată.

Eu pe tine te-am lasat

Şi la codru am plecat

Nu mă plânge că trăiesc

Dar pe grofi nu îi slujesc.

Mamă, tată şi nevastă

Puneţi flori roşii–n fereastră

Floarea ce o îndrăgea

Duţu la joc când mergea.

sursa: Căprioara. Monografie, Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia, Editura Mirador 2011

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare