Monografii: Portul popular din Secusigiu

Publicat de actualitati-arad in 10 Dec, 2016 | Parerea ta

monografiiPortul popular românesc din localitatea Secusigiu este unul de tip bănăţean, prezentând din punct de vedere etnografic carasteristici specifice Banatului de câmpie, şi anume subzonei Sânnicolaul Mare.

Costumul femeiesc

Costumul tradiţional femeiesc a fost compus iniţial din cămaşă, numită în localitate spăcel, poale, opreg/oprege, cotrânţă, brâu, brăciră, brusliuc sau burdic, cojoc de blană sau şubă.

Spăcelul şi poalele erau făcute din pânză ţesută în casă. În sat au existat două croiuri la spăcel. Primul tip de spăcelul era croit dintr-o lăţime de pânză în faţă şi din două lăţimi în spate. Lateral erau introduşi doi clini de margine. Mânecile, prinse din gât, erau confecţionate din două lăţimi fiecare, ceea ce le conferea bogăţie şi eleganţă.

La încheietura mâinii se termina cu fodori prinşi de bentiţă. Când avea pumnari, fodorii se prindeau de acestea. Spăcelul era despicat în faţă până la nivelul sânilor, iar la gât era prevăzut cu o bentiţă îngustă sau un guler. Tehnica de ornamentare era alesătura în război. Mânecile cu decor ales se ţeseau separat, din acelaşi fir de bumbac subţire dar fără dungi.

Ornamentele, reprezentând motive fitomorfe geometrizate, erau dispuse în 2, 3, 4 vrâste, pe verticală.

Al doilea tip de spăcel a fost cu platcă „chitărită”. care se încheia cu copcii pe ambii umeri. De această platcă este prins stanul, constând dintr-o lăţime de pânză şi în faţă şi în spate.

Cu timpul acest spăcel s-a simplificat, mânecile au devenit mai strâmte şi s-au terminat la cot cu dantelă, după moda orăşenească.

Peste poale, se purta în faţă o cătrinţă şi în spate opreg, dar existau femei care aveau opreg şi în faţă şi în spate. Odinioară catrinţa era din lână, ţesută în război şi ornamentată în tehnica alesăturii „toiegiu” (se băteau mai multe fire de urzeală).

Peste ţesătură se coseau motive vegetale stilizate, cu fir argintiu sau auriu.

Din secolul XX, catrinţa a început să aibă fondul monocrom (roşu, verde, albastru, negru), ţesut în patru iţe, cu ornamentul dispus în partea inferioară, realizat cu acul persian, reprezentând flori, frunze, păsări.

Motivul se repeta ca un chenar pe părţile laterale ale catrinţei, iar decorul era încadrat în ciucuri mărunţi din canură.

În partea din spate a poalelor se purta opregul. Opregul „bătrân” era ornamentat cu motive florale stilizate, prin alesătură „karamani”, ca la chilimuri. 3/4 din opreg era format din fire lungi de lână aspră numită „păr”.

Atât opregul cât şi cotrânţa erau legate de corp cu baiere, confecţionate din lână împletită, în diferite culori.

Brâul, lat de 18-20 mm şi lung de 2 m, cu care se fixau veşmintele era executat din lână, în aceeaşi tehnică karamani.

Coloritul acesteia era mai sobru pentru femeile în vârstă şi mai viu pentru femeile tinere. Acest brâul era legat cu o brăciră din lână.

Peste spăcel se îmbrăca „prusluc” (laibăr) din mătasă, ornamentat cu fir şi încheiat cu catarame, „burdic”- un pieptar din piele de miel, pe faţă dublat cu piele roşu „cărmăjin”, despicat în faţă, scurt până la talie sau lung până la coapse, bogat ornamentat cu „hiră“ colorată, „târşuri” , bumbi şi oglinzi.

Iarna peste aceste haine se lua o şubă din postav sau o bundiţă din blană de oaie, ornamentată ca şi pieptarul cu cusături.

Pieptănătura

În Secusigiu pieptănătura de fată s-a făcut în două moduri. Fetele care purtau sucnă (o fustă creaţă, lungă, confecţionată din material industrial) şi viziclu îşi împleteau părul după model nemţesc în două cozi încrucişate la ceafă şi prinse în dreptul urechilor iar mai târziu într-o singură coadă, în jurul capului (colac), prin adăugarea consecutivă de şuviţe.

Fetele care se îmbrăcau cu poale cu cotrânţă, îşi pieptănau părul într-o „chică cu moţ”, vechea pieptănătură a locului. Se făcea cărare pe mijlocul capului după care se împletea o chică cu părul din creştet.

Părul din spate se împletea într-o altă chică care se prindea de cea dintâi cu „arondiţă” (şnur folosit pentru legarea cozilor).

Mireasa a avut în trecut şi ea părul împletit în chică cu moţ.

Podoabele de cap

Femeile măritate aveau capul acoperit cu ceapţă, cusută cu fir de aur sau de argint, uneori acoperită cu taleri, sau cu o cârpă, legată în funcţie de vârstă şi de anotimp, în spate sau în faţă.

La sărbători se purta pe frunte două rânduri de bani de argint, prinşi pe bentiţe, după care urma o coroană cu flori de trandafir, din hârtie creponată, catifea sau mătase. În spatele acesteia, era ceapţa cu bani de argint ce coborau în jos până la nivelul gâtului.

Sub nivelul gâtului veneau cele 3 table din catifea neagră, pe suport de carton, cusute cu motive florale cu fir auriu, având pe margine cipcă sau ciucuri din fir auriu. Tablele de pe margini ajungeau până pe omoplaţi, cea din mijloc era mai scurtă.

În sfârşit, la începutul secolului XX se puneau, ca podoabe, la nivelul urechilor, fufe, un fel de înflorituri din panglică. La gât purtau salbe din taleri de argint sau galbeni austrieci

O fată trebuia să aibă cel puţin 3 galbeni. Fetele înstărite aveau mai multe rânduri de galbeni.

Pe picioare purtau ştimfi din lână subţire, lucraţi cu 5 ace de tricotat. Aceştia erau ornamentaţi cu diferite figuri.

Cât priveşte încălţămintea, odinioară femeile au fost încălţate cu opinci ca mai târziu să treacă la ghete cu tureac înalt, papuci, topanci și șlapi.

Primele schimbări în portul tradiţional au apărut după primul război mondial, când peste poale femeile încep să poarte rochie (sucnă).

În zilele de lucru, aceasta era din pânză industrială, cumpărată la prăvălie, iar duminica şi în zilele de sărbătoare, din mătase sau caşmir. Croiul noilor haine a fost influenţat de portul german. În partea de sus, peste  spăcel , se lua un viziclu din mătase iar cârpa din cap era din „pliş cu pene dă mătasă”.

De asemenea, s-a purtat şi baticul din mătase, cu ciucuri mari, aşezat în cruce peste piept şi legat la spate.

Costumul bărbătesc

Bărbaţii purtau vara chimeşe din pânză cu cinar şi izmene iar iarna cioareci din postav negru sau alb, brâu şi brăciră din lână, burneac (pieptar) sau cojoc din blană de oaie. Cojocul de sărbătoare era bogat ornamentat cu cusături. Iarna peste cojoc îmbrăcau suman. În picioare aveau cizme, şlarfi sau şlaiferi.

În locul obielelor în perioada interbelică au început să poarte ciorapi de lână, care erau traşi, peste cioarecii priceşi, până la genunchi.

Capul era acoperit vara cu pălării şi iarna cu căciuli. După primul război mondial şi în portul bărbătesc au apărut căciula de astrahan, prisliucul (vesta de mătase în ape), cămăşile de stofă (un fel de vestoane), haina de catifea şi cizmele de lac, care însă erau purtate doar duminica şi la sărbători.

sursa: Doru Sinaci, Rodica Colta, Monografie Secusigiu

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare