Monografii: Portul popular la Macea

Publicat de actualitati-arad in 24 Sep, 2016 | Parerea ta

monografiiCostumele femeiești din comuna Macea fac parte dintre puținele costume românești la care nu existã o piesã specialã pentru încins mijlocul.

În loc de brâu sau bete, fusta sau rochia, cum se numește aici, este strânsã dupã ce este mult rãsfrântã, în zboc, la mijloc de niște ațe tari, legãtori. Zbocul constituie, de fapt, partea de sus a poalelor, a rochiei. Aici nu apar motive naționale, ornamentele, asemãnãtoare cu cele din partea de sus a corpului.

Partea de sus a corpului se îmbrãcã cu „spãtoiul”. Acesta este, de fapt, o cãmașã din pânzã groasã de cânepã, tort în tort, țesutã în casã din cânepa ce și-o cultiva fiecare gospodar spre a-și asigura pânzeturile necesare membrilor familiei.

Astfel, mãceanul era producãtorul propriilor elemente de îmbrãcãminte și al unor articole, cum ar fi lipideul (cearceaful), și măsărița (fața de masă), dosoiul (prosopul).

După anii 1920-1930, aceastã pânzã se țese tot în casã, dar învăluită cu fire de bumbac. Felul acesta de pânzã capãtã un aspect dungat și se numește „pânzã cu cinari”. Pânza din bumbac curat se țese mai târziu, mai ales în familiile care cultivau duhan (tutun), cãci acestea primeau un fel de stimulent de la stat, „misir” (fire de bumbac).

Croiala spãtoiului se caracterizeazã prin aceea cã fața și spatele sunt tãiate dintr-o singurã bucatã, lipsind astfel cusãtura de la umãr. În bucata de pânzã dreaptã este tãiat la gât un decolteu pãtrat. Gulerul este foarte puțin dezvoltat, fiind redus la o bentițã îngustã.

Mânecile, croite larg, sunt încrețite și sus, la umeri, și jos, la „pomnarii” (manșete). Pomnarii, foarte lați, se terminau cu colți și se încheiau cu nasturi colorați de sticlã. Peste spãtoi femeile purtau zobon împletit din fir de lânã purã, vopsitã în casã în culori naturale.

Partea inferioarã a corpului este îmbrãcatã în rochie, dedesubtul cãreia sunt puse poale foarte largi și bogat încrețite, strânse în talie cu ajutorul „pomnatei”. Poalele de deasupra sunt îmbrãcate peste altele, astfel încât, fiind strânse sus și lãsate libere

jos, imaginea acestora este aceea a unui clopot. Ornamentația poalelor este dispusã pe pomnatã și pe marginea de jos și se numește jurã sau lozã coloratã.

Peste rochie în fațã se punea un șorț, „zadia”, fãcutã din doi „lați” de pânzã încrețiți în partea de sus de un șiret tras printr-un tiv numit „pomnatã”. Șiretul și pomnata marcheazã talia. Șorțul este ornamentat în partea de jos cu motive geometrice colorate în roșu, negru, albastru. Partea de jos a zadiei se terminã cu „fodrã” sau „cipcã”, croșetatã în casã.

Încãlțãmintea specificã erau „pãpucii cu tureac”, ghete cu toc înalt încheiate cu șireturi lungi. Ca piesã complementarã, femeile purtau o cârpã mare dupã cap, legatã încrucișat peste piept și înnodatã la spate.

Pe cap, femeile bãtrâne purtau cârpã neagrã, legatã sub bãrbie. Sub cârpã, pãrul era pieptãnat fie cu cãrare, fie peste cap și strâns în „conci” (coc), legat cu cârpã neagrã de conci.

Fetele mari, bãgate în joc (ieșite la horã), purtau pe cap o „ceapțã”, un fel de bascã rarã, pe care erau cusute mãrgele mici, multicolore, de sticlã, perforate. Se asemãnau, uneori erau identice, cu acelea care se așezau înșirate în jurul gâtului sau atârnate pe piept. Mãrgelele de pe ceapțã erau dispuse în motive geometrice, florale sau în formã de stea.

Fetele neintrate în joc purtau cârpã albã, sub care pãrul era împletit în trei, în douã cozi, terminate fiecare cu câte o primã roșie, împletitã în partea de jos a cozii.

Remarcãm faptul cã atât cei mici, cât și cei mari, de la brumã pânã la brumã, umblau mai ales desculți. Umblatul cu picioarele goale atinsese o asemenea performanțã încât pe miriștea de grâu, în tuleiștea de cucuruz, sau pe pãmântul reavãn, mãcenilor le era totuna.

Amintim ca o piesã complementarã costumului femeiesc „straița”.

Întâlnim straița de toate zilele și straița de sãrbãtori, ambele fiind țesute în casã. Deosebirea consta în faptul cã straița de duminicã era mai viu coloratã și împodobitã cu mai mulți ciucuri.

Cu straița obișnuitã se mergea la lucrul câmpului, în ea punându-se merindele. Se și zicea: „Muiere, adã-mi straița, cã mã duc”.

Tot ca element complementar de duminicã amintim cârpuța cu cãlãpãr sau busuioc de la jeb, unde țineau banii mânânțãi de tas.

Costumul bãrbãtesc

Portul bãrbãtesc era destul de simplu. Vara, în cap purtau clop de pãr sau de paie, cu „bordã” micã rãsucitã în sus.

Bãrbații purtau pãrul lung, iar la clop primã mai îngustã sau mai latã. Iarna purtau cãciuli, „cușme” „luate” (cumpãrate) de pe la Pâncota. Copiii purtau mai ales ceapțã cusutã în casã de cãtre mame.

Bãrbații purtau, vara, cãmãși și izmene de tort în tort sau învãluit, fãcute de femei.

Peste cãmãși purtau cojoc, „cheptar” și „suman”. Sumanul și ițarii la mãceni erau împodobiți cu fãșii înguste roșii, uneori și cu „colți negri”. Cãmașile se purtau pe afarã, nestrânse în brâu.

Izmenele erau largi, de cânepã, de 5-6 lați (coți), aveau brãcinar care le strângea în brâu, în crețele, iar la capãtul de jos se terminau cu colți. Și la bisericã mergeau tot așa, dar peste cãmașã ei își puneai zobon fãcut la croitor. Pe piept cãmașile erau împodobite cu „ciuri” sau „fiocoș”, un fel de broderie.

Iarna se purtau cizme, bocanci cu talpã de piele, iar cei mai sãraci cu talpã de lemn. Vara purtau opinci cu gurgoi, confecționate în gospodãrie din tureac de cizmã veche.

Până în 1950, la Macea se umbla și în opinci. Sãracii purtau opinci și iarna, cu obiele de cânepã. Copiii mai mici purtau opinci din lânã cu talpã de clop sau netãlpuite. La joc se mergea și desculț.

Sãracii aveau numai un suman și o pereche de cioareci, pe care în zi de lucru îi purtau întorși pe dos, iar în zi de sãrbãtoare îi întoarceau pe „ceea parte” (pe fațã).

Mai târziu au apãrut nãdragii, identici în croi cu cioarecii și fãrã buzunare. Odatã cu nãdragii a venit și „mițãla” (haina).

Țesãturile din lânã în lânã erau duse la „dube” și la „presã”, la „albit” și la „bãtut”. Urzeala era din lânã lungã, mai tare, din lânã țurcanã, bãteala, din lânã mai scurtã, mai moale, din lânã stogoșe (țigaie).

Așa era portul mãcenilor, „vechi și simplu de la țarã”.

sursa: Florica R. Cândea, Mărturii măcene, editura Guttnegerg, 2011

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare