Monografii: Ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor din Păuliş

Publicat de actualitati-arad in 08 Jul, 2017 | Parerea ta

monografiiPlugăritul şi creşterea animalelor erau ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor comunei Păuliş. Aceste îndeletniciri s-au dezvoltat în strânsă interdependenţă cu animalele, producătoare de materie primă pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi îngrăşăminte naturale (gunoiul de grajd).

O tradiţie existentă şi astăzi printre gospodari este îngrăşarea porcilor, a „bicilor” (tauri), care apoi erau valorificaţi sau sacrificaţi pentru hrana familiei.

Mândria localnicilor erau boii şi caii, care erau folosiţi pentru tracţiune şi la muncile agricole.

Plugarii foloseau plugul de lemn cu brăzdar de fier, cu corman mobil, care, de fiecare dată când ajungea la capătul ogorului arat, se întorcea de cealaltă parte a plugului, rostuind astfel brazda de aceeaşi parte. Plugul era alcătuit dintr-un grândei lung de lemn, care avea la un capăt introduse coarnele plugului.

Se mai obişnuia ca în unele perioade mai grele din timpul anului (în campaniile agricole), la secerat, semănat, cules, la coasă, să se desfăşoare aşa numita „clacă”.

Se ajutau familiile, prietenii între ei sau mai angajau, cu ziua, braţe de muncă străine, aşa numiţii „zâuaşi”, pe care-i plăteau în natură sau în bani.

În cadrul comunei Păuliş se deplasau temporar persoane venite din Munţii Apuseni (moţi), care îşi aduceau produsele (fructe, ciubere, scări, furci, greble din lemn, mături pentru curte etc.), ca să primească grâu, porumb (era un fel de troc de produse), folosindu-se ca unităţi de măsură „ghioaba”, „şânicu” etc.

De fapt şi în alte domenii, înainte de adoptarea sistemului metric, se făceau măsurători „cu cotu”, „cu stânjeni, „cu ştricu” (tăria acoolului). În cazul trocurilor, ca şi în cazul vânzărilor/cumpărărilor, avea loc „tocmeala” (înţelegerea) şi apoi „plata aldămaşului”.

În perioada de iarnă, localnicii îşi găseau şi alte ocupaţii casnice, care contribuiau la dezvoltarea puterii economice a familiei şi a localităţii, implicit cele de provenienţă industrială.

Prelucrarea firelor şi a fibrelor vegetale (lână, cânepă) a fost o ocupaţie importantă pentru populaţia din zonă. Se asigurau, astfel, ţesături pentru îmbrăcăminte sau obiecte de uz casnic.

Procesul de producţie comporta mai multe operaţii: tunsul oilor, spălatul lânii, scărmănatul lânii (dărăcitul), torsul lânii (cu furca manuală cu roată şi fus) din caier, torsul firului. Cânepa era semănată primăvara, se culegea în august; urma topitul cânepei în apa Mureşului, uscatul şi meliţatul (zdrobirea tulpinilor).

Femeile mânuiau cu multă dibăcie războiul de ţesut manual (alcătuit din: urzoi, iţe, spată, brâgle, socală, ţăvi, suveică), realizând atât piese de îmbrăcăminte, cât şi ţesături necesare în interiorul casei.

Cele mai dificile operaţii erau urzitul şi ţesutul, poate şi de aceea s-a renunţat la războiul de ţesut şi la producerea de ţesături în casă, atunci când mai uşor era să fie achiziţionată de pe piaţă. Din ţesăturile de cânepă cu fir mai fin se confecţionau cămăşi „spătoaie”, „poale”, ştergare, iar din ţesătura mai puţin fină se realizau cârpe de bucătărie, „procoviţe”, „ponevi”, „dricale”, saci.

Din lână vopsită cu vopsele naturale (coji de nucă, ceapă), se ţeseau „streiţi”, obiecte de îmbrăcăminte: „cioareci”, „poale”, „sumne”, „pieptare”.

sursa: Monografia comunei Păuliş, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare